MaraCalistaAlături de colegii deputați Diana Buzăianu și Cătălin Teniță am semnat și depus proiectul de lege VOLUNTARI PENTRU CRIZE UMANITARE – privind stabilirea unor măsuri de protecție socială a persoanelor care participă la activități de voluntariat pentru crize umanitare și/sau dezastre.

Ne propunem să stabilim regimul juridic al persoanelor fizice care participă la activități de voluntariat pentru crize umanitare desfășurate în cadrul organizațiilor neguvernamentale prestatoare, în folosul persoanelor afectate de crize umanitare și/sau dezastre, conform definiţiei date de prezenta lege și de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă.

Ce modificări se vor mai face:

  • Pe perioada desfășurării activităților de voluntariat în condițiile prezentei legi, contractul de individual de muncă se suspendă temporar prin acordul părților;
  • Pe perioada suspendării contractului individual de muncă, salariaţii beneficiază de o indemnizație stabilită la 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, care se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, fără a putea depăși 75% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat;
  • Voluntariatul pentru crize umanitare și/sau dezastre, reglementat de prezenta lege, se desfăşoară în baza unui contract încheiat în limba română, în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii absolute, între voluntar şi organizația prestatoare;

S-a dovedit că în vremuri de criză este esențială mobilizare pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie.

Mara Calista, deputat PNL

Articolul precedentGarnizoana Piatra-Neamț – conferință internațională la 101 ani de la semnarea Convenției defensive româno-polonă
Articolul următorŞedinţă extraordinară a consilierilor locali la Piatra Neamţ
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.