381402324 882327196593099 8109757364145620715 nAstăzi a fost adoptată Legea privind accesul cu prioritate pentru femei însărcinate precum şi pentru persoane însoţite de copii, cu vârsta de până la 5 ani, la casieriile sau ghișeele entităţilor publice şi private, precum şi la serviciile oferite de acestea, pe care am inițiat-o alături de colegii mei Alin Ignat și Florin-Alexandru Alexe, cu suportul Mirela Retegan și al părinților!

Alte prevederi importante:

  • ”Entităţile publice şi private au obligaţia de a amplasa la vedere, lângă casele de marcat/casierii/ghişee sau acolo unde se prestează serviciul oferit de acestea, afişe care să prevadă acordarea de prioritate femeilor gravide, precum și persoanelor însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani, cu excepţia cazurilor în care există casierii/ghișee/case de marcat speciale pentru aceste categorii de persoane”.
  • În spaţiile de parcare aparţinând entităţilor publice şi private, precum şi în spaţiile de parcare organizate de către acestea, dacă numărul locurilor de parcare este mai mare de 10, vor fi amenajate, rezervate şi/sau semnalizate minimum 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puţin de două locuri, pentru parcarea mijloacelor de transport folosite de către femeile gravide, precum şi de către persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani. Dacă numărul locurilor de parcare este mai mic de 10, dispoziţiile prezentului articol nu se aplică”
  • Orice persoană care este martoră directă a încălcării prevederilor prezentei legi poate sesiza organele abilitate”
  • Următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează: a) nerespectarea prevederilor art. 1 – 3, cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei; b) nerespectarea prevederilor art.4, prin încălcarea obligaţiilor de a amenaja, rezerva şi/sau semnaliza locurile de parcare, cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei; c) fapta persoanei care folosește, fără drept, locurile de parcare destinate a fi folosite de femeile gravide și/sau persoanele însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani, cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei.
  • În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, entităţile publice şi private pun în aplicare dispoziţiile ….(….)

Le mulțumesc colegilor pentru implicare, pentru vot și pentru susținerea viitoarelor mămici și a tinerilor părinți.

Mara Calista, deputat PNL

Articolul precedentDespăgubiri consistente în cazul unui accident de muncă mortal
Articolul următorComunicat de presă PSD Neamț. Investiții Masive pentru Modernizarea Infrastructurii de Apă. 311 milioane de euro, ApaServ a semnat contractul de finanțare
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.