Manifestare de suflet la Biserica „Sf. Ap. Petru și Pavel” Filioara

tg filioara 04Zeci de copii de grădință și de școală generală au participat, vineri, 27 noiembrie, la o lecție de românism și de istorie la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, din Filioara. Cei mici, îmbrăcați în straie naționale și cu stegulețe tricolore în mâini, au recitat poezii patriotice, au cântat și au ascultat o lecție de istorie de la preotul paroh Dumitru Irina. Poezii ca „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, „Iubește-ți patria, copile”, „Doamne ocrotește-i pe români” sau „Nu plânge maică Românie”, interpretate de copii de grădiniță, i-au sensibilizat, atât pe părinți, cât și pe învățătorii și profesorii prezenți. Preotul Dumitru Irina i-a primit pe cei mici cu mandarine, iconițe și mir.

„Au existat în războaiele mondiale și preoți pe fronturi , când împărtășeau soldații prin tranșee. În pridvorul bisericii se învăța școală. Până la începerea primului război mondial nu aveam școli. Cele două școli din satul nostru, școala veche și școala nouă au fost ridicate după al doilea război mondial. Omul învăța în casa parohială, în tinda bisericii socotitul și cititul. Ba de multe ori se învăța medicină și astronomie. Lumea era mai deșteaptă și se trăia mai mulți ani. Trebuie să fim mândri că suntem un popor inteligent. Aș aminti că zilele astea la Bruxelles la Salonul de Invenții românii au câștigat 30 de medalii de aur. Trebuie să fiți încrezători în voi, pentru că mulți dintre voi veți ajunge profesori, medici sau ingineri. Țara noastră va rezista și datorită patriotismului vostru. Ați cântat foarte frumos și ați recitat poezii de suflet și simțire. Antonie Plămădeală spunea că ziua de 1 Decembrie este Ziua bucuriei românești. Suntem români și pui de români. Biserica a fost școală și școala a fost biserică. Primul patriarh Miron Cristea, în perioada 1938-1939, a fost primul-ministru al României. Capii bisericii noastre au fost niște pioni importanți în realizarea unirii”, a spus preotul paroh Dumitru Irina. (Ciprian Traian STURZU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...