Mănăstirea Tazlău – preluată de Consiliul Județean

cj 2014 01

Consiliul Județean ar putea spori zestrea publică a Neamțului cu mănăstiri, biserici și lăcașuri, vechi și foarte vechi, pentru a le putea înscrie la reabilitare cu fonduri nerambursabile. Subiectul a fost deschis la sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul unei întâlniri dintre Culiță Tărâță și ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei, când a fost abordată situația Mănăstirii Tazlău.

”Este singura ctitorie a lui Ștefan cel Mare rămasă nereabilitată, nerenovată. E nevoie de bani mulți. Înaltul a venit cu exemplul Mănăstirii Golia, din Iași, care este trecută în patrimoniul CJ Iași pentru a putea accesa fonduri europene pentru renovare. Am putea face acest lucru și 5 ani, sau 5 ani după finalizarea proiectului, lăcașul să fie în patrimoniul județului, chiar dacă activitatea rămâne la fel, la Mitropolie. Noi achiesăm la asta, că pe mine mă interesează direct să aducem fonduri europene și să le implementăm în județ. La fel putem proceda în cazul bisericilor de lemn sau bisericile aflate în patrimoniul cultural, care se pot trece la consiliul județean sau la consiliile locale, pentru a putea fi reabilitate cu fonduri europene. Avem foarte multe biserici care nu sunt protejate și reabilitate. Dar nu să facem pe hârtie și în realitate să batem doi țăruși și să plece banii nu știu unde. Vă spun sincer, că s-a mai întâmplat, nu mai satu acum să scormonesc trecutul, dar pot să vă spun că la noi s-au constatat prețuri, la reabilitare drumuri sau alte lucrări, care sunt mai mari decât în Germania sau Franța, în condițiile în care, să fim serioși, costurile cu forța de muncă nici nu se compară. Ar fi bine să fie comparabile, dar nu sunt și e o realitate”, a declarat președintele Culiță Tărâță. (D.O.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...

    Fermierii pot cere până la 200.000 de euro pentru investiții în ferme

    Fermierii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot solicita, de astăzi, finanțare europeană pentru...