Mama șoferilor bețivi e din Bodești și conduce cu 1,28 în aerul expirat

Ziua de 22 iulie a fost una plină pentru polițiștii rutieri, care au întocmit dosare penale la foc continuu pentru conducere sub influența alcoolului, după ce pe 21 iulie n-au avut decât o constatare, în cazul unui tânăr de 35 de ani din Iași, prins la Târgu Neamț. Duminica a început cu un bărbat de 59 de ani din Vânători, care avea peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat și circula prin Târgu Neamț și a continuat cu un tânăr de 25 de ani din Iași, prins la Săbăoani, având peste 1 mg/l. A urmat un incident la Borlești, unde un localnic de 32 de ani a mimat că oprește la semnalul polițiștilor, după care a accelerat brusc, a oprit după un kilometru și a fugit pe un câmp, cu tot cu pasagerul care-l însoțea. A fost prins în cele din urmă și testat, rezultatul indicând o concentrație de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercul soferilor prinși cu alcoolemie penală a fost întregit de un bărbat de 42 de ani, din Cândești,depistat băut la volan, pe strada Dimitrie Leonida din Piatra-Neamț.

Însă ”mama” tuturor proaspăt posesorilor de dosar penal este, fără discuție, o femeie de 41 de ani, din Bodești, care a accidentat o fetiță de 8 ani din Bârgăuani. Doamna în cauză conducea un autoturism dinspre Tupilați spre Bârgăuani, pe DJ 155I, și a acroșat copila, care mergea de mână cu mama ei, pe acostament. Când au testat-o polițiștii, conducătoarea auto avea o concentrație de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat, ceea ce înseamnă în jur de 2,5 la mie în sânge. A fost ”premiată” cu un dosar penal cu două capete de acuzare: conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.

C.M.

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

Actualizare: Drona ar fi părăsit teritoriul României. Știre inițială: Ministerul...

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...

Concurs pentru șefia a trei case de asigurări de sănătate din Regiunea Nord-Est

Jumătate din județele Regiunii Nord-Est, Neamț, Suceava și Vaslui,...

Iași. Accident rutier în localitatea Blăgești – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație a avut loc pe 8...

Peste 500 de amenzi pentru viteză într-o săptămână în Neamț

Poliția Neamț a dat publicității rezultatele în urma acțiunii...