Mai multe servicii medicale, începând cu 1 mai 2018

Luna aprilie este dedicată încheierii contractelor între furnizorii de servicii medicale și Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Neamț. După cum informam ieri, 2 aprilie, luna aceasta sunt în vigoare reglementările de până acum. Noile condiții pentru accesul asiguraților și neasiguraților la servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale ar urma să fie valabile din data de 1 mai, dată până la care se încheie procedura de contractare.

Potrivit calendarului stabilit de Consiliul de Administrație al CAS Neamț, furnizorii care doresc să primească finanțare de la bugetul fondului unic de asigurări sociale de sănătate pot începe din 10 aprilie să trimită electronic documentele necesare către CAS Neamț. Până atunci, începând cu data de 5 aprilie și până pe 11 aprilie vor avea loc ședințele comisiilor paritare pe fiecare domeniu de sănătate.

În ziua de 16 aprilie vor fi publicate pe site-ul CAS Neamț listele cu furnizorii declarați eligibili. În aceeași zi, între orele 12-14 se pot depune contestațiile, de-această dată furnizorii le depun personal, la sediul instituției. Comisia de soluționare a contestațiilor va face publice rezultatele în aceeași zi, la ora 17.

În perioada 17-20 aprilie vor fi evaluate criteriile pentru selectarea furnizorilor de paraclinice și a serviciilor de reabilitare medicală în ambulatoriu pentru stabilirea punctajelor în baza cărora se acordă valorile de contract. Pe 23 aprilie vor fi afișate listele cu punctajele obținute, care pot fi contestate între orele 13-15, astfel că în aceeași zi, la ora 17 vor fi afișate rezultatele finale și valorile de contract pentru furnizorii de paraclinice și de reabilitare medicală din ambulatoriu.

Spitalele sunt programate pentru negocierea tarifelor pe anul acesta, la servicii medicale de zi și pentru cronici, în ziua de 20 aprilie.

În ziua de 25 aprilie, la ora 12, pe site-ul și la sediul CAS Neamț vor fi afișate valorile de contract pentru spitale, medici dentiști, furnizorii de servicii medicale paraclinice, de recuperare. Contestațiile se pot depune imediat, până la ora 14, la sediul CAS, iar soluțiile la contestații vor fi publicate la ora 16.

În ziua de 26 aprilie vor fi făcute publice rezultatele finale de contract pe anul 2018 pentru toți furnizorii care vor încheia contracte cu CAS Neamț pentru perioada 1 mai – 31decembrie 2018. (C.I.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...