A mai dispărut un Actor al Teatrului Tineretului: Eugen Cristian Motriuc

Teatrul românesc a mai pierdut un reprezentant de seamă! A trecut în lumea celor drepți Eugen Cristian Motriuc, fost actor al Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. Liviu Timuș, fostul său coleg de scenă, a scris pe Facebook: ”Cristi Motriuc a plecat spre o lume mai bună. Fie-i drumul și somnul lin”.

Un alt mesaj emoționant a venit de la arhitectul Eugen Alexandru Micșa. ”Eugen Cristian Motriuc, un om, un spirit, un actor. Durere, pătimire, speranță… Speranța de o clipă cât să-ți netezești lacrima-n sudoare… atât. Teatrul trebuie să doară, râsul stârnit de acolo e pătimire. Aceste fragmente din gândurile marelui actor încarcă cu energii nebănuite pentru că hunedoreanul care a excelat 33 de ani la Teatrul Mic (alții ar spune de o viață) a fost un exemplu de dăruire, implicare, demnitate și conduita scenică, și nu sunt cuvinte goale. A jucat în peste 40 de filme artistice, începând cu ”Fiul munților” în 1981 și terminând cu ”Secunda de viață” a lui Ioan Cărmăzan. A refuzat să joace în telenovele și bine a făcut, renunțând la o notorietate deșuchiată. A preferat teatrul… la început la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt, urmând o carieră tumultuoasă la Teatrul Mic din București. Eugen Cristian Motriuc făcea teatru de 40 de ani… și îl făcea bine, cu maximum de profesionalism. Un ultim cuvânt… ”Bravo maestre!”.

Pe 10 iulie, Eugen Cristian Motriuc împlinise 68 de ani. Era bolnav și se retrăsese la Gura Barza, în județul Hunedoara, la mama lui. Cinci ani a jucat pe scena Teatrul Tineretului unde a interpretat cu profunzime roluri în spectacole regizate de Alexandru Tocilescu (1978 – Nevestele vesele din Windsor de Willian Shakespeare; 1980 – Program special L.B. de Stephen Poliakoff) sau Alexandru Dabija (1979 – Mihai Viteazul de Eugen Mandric şi Paul Findrihan; 1980 – D’ale Carnavalului de Ion Luca Caragiale).

Dumnezeu să-l odihnească în pace! (Ana MOISE)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Accident pe E85. Trei persoane au fost transportate la spital

Un accident în care au fost implicate 2 autoturisme...

Guvernul a aprobat prima de carieră didactică – 1.500 de lei pentru personalul din educație

În ultima ședință a guvernului sub conducerea lui Ilie...

Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan a trecut

Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan, inițiată de PSD...