Un incendiu de proporții a distrus un magazin din localitatea Oanțu, comuna Pângărați. Evenimentul nedorit a avut loc duminică, 5 martie, în jurul orei 10:13, iar pentru stingerea flăcărilor au intervenit salvatori de la Detașamentul de pompieri Piatra Neamț și SVSU Pângărați.
“La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la o anexă (în care era amplasată centrala termică) și la acoperișul unui magazin cu posibilitatea propagării la o altă anexă gospodărească și la o locuință învecinată“, a anunțat ISU Neamț. Au ars bunurile materiale depozitate în interiorul anexei (mobilier, generator și alte articole de uz gospodăresc), acoperișul magazinului pe o suprafață de aproximativ 200 mp și s-au deteriorat bunuri materiale din interiorul acestuia.
Specialiștii au cercetat și au ajuns la concluzia că, cel mai probabil, dezastrul a fost provocat de amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile față de sistemele de încălzire.
În aceeași zi, dar în jurul orei 20:50, un alt incediu a avut loc la Săbăoani. La sosirea forțelor de intervenție focul se manifesta generalizat la acoperișul și în interiorul unei camere a unui corp de clădire al unei locuințe. Totul a fost provocat de un scurtcircuit și a ars acoperișul pe o suprafață de 60 mp, elemente de tâmplărie, mobilier, materiale textile și aparatură electrocasnică.
(G.S.)
FOTO: ISU Neamț