0:00

Madalina Canură şi scrisorile sale: “Înot în propria mea tinereţe / ca un copil în pantofii tăticului”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Doar scriitorii din Neamţ cu ceva vechime în literatură şi în viaţa literară nemţeană îşi mai aduc aminte de poeta Mădălina Canură. Nu era o fiinţă foarte comodă cu prietenii şi cunoscuţii, avea un fel aparte de a se comporta în astfel de relaţii. Poate şi din această cauză, odată cu dispariţia ei fizică, poezia sa a rămas necunoscută şi nepublicată de nimeni. Nimeni nu a încercat să îi mai tipărească, măcar într-o antologie colectivă, vreun vers.

Născută la Suceava, la 19 martie 1948 – iată, ar fi împlinit azi 66 de ani – a ajuns la Piatra Neamţ şi lucra în gara Roznov, la un ghişeu; vindea bilete. Am întâlnit-o de câteva ori pe la cenaclurile din Piatra Neamţ, am discutat puţin, era mai tot timpul revoltată de ceva, probabil se simţea neînţeleasă de colegi şi poeţii din jurul ei, dar în mine găsea deseori ascultătorul fidel. Scria încă din liceu – a fost colegă la Suceava cu viitorul critic literar Alex Ştefănescu, care a şi ajutat-o să publice câte ceva din versurile sale, iar la Piatra Neamţ a publicat sporadic prin presa locală.

Madalina Canură şi scrisorile sale: “Înot în propria mea tinereţe / ca un copil în pantofii tăticului”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Pe la sfârşitul anilor 70 i-a apărut la Editura “Junimea” o plachetă de versuri sub titlul “Scrisori din gara mea”, în care avea doar 22 de texte scurte, grăbite, înghesuite câte 2-3 pe pagină. Pe acele vremuri, editurile erau obligate să scoată debuturi la pachet, câte 5-6 odată, cu câte o plachetă de 15-20 de pagini. Evident, placheta a trecut aproape neobservată de criticii literari ai vremii. Era aşteptată cu un debut singular care să o definească în cadrul generaţiei din care făcea parte. N-a fost să fie…

“În şedinţa Junimii din 13 iunie 1980, împreună cu ieşeanul Dan Movileanu citeşte poeta de la Neamţ Mădălina Canură. Avea ceva ciudat şi insurgent în atitudine şi texte. O mignonă ambiţioasă, încrezătoare în talentul ei. A revenit în Junimea în 21 ianuarie 1982. Doar o efemeridă, ea nu s-a impus în literatură” – notează scriitorul Constantin Parascan în volumul “Istoria Junimii postbelice”.

Întrucâtva, se justifică afirmaţia universitarului ieşean, pentru că ea nu s-a grăbit să dea tiparului versurile sale după acel timid debut  de la Junimea ieşeană, iar timpul nu a mai avut rădare cu poeta Mădălina Canură. A fost o fiinţă care a trăit poetic şi scris poezie adevărată. Am şi câteva scrisori de la ea, pe care le voi publica cu alte prilejuri.

Voi cita în final două din poeziile din “volumul” pomenit. Cea cu titlul “Pentru aceştia şi încă”, e o poezie în care transpare cu evidenţă un fragment  autobiografic: “Cine mai vrea să scuipe / în capul poetei de la ghişeu? / Cine încearcă restul în dinţi? / Cine-i azvârle moneda-n obraz? / Cine înţelege năucitor de greu / când vine, când pleacă / primul, al doilea / şi toate celelalte trenuri? / Cine-i depune sărutul unei ciuperci otrăvite / pe dosul palmei? / Cine flirtează senil / pe un ciob de ciocolată? / Cine caută plasament / pentru sadisme latente? / Pentru aceştia toţi şi încă / ştiu pe cineva în staţia Roznov”.  O poezie îndrăzneaţă pentru acele timpuri. A doua poezie are un titlu ciudat, “Dum-dum”, dar este la fel de frumoasă: “Pentru cine să cred în zăpezi? / Pentru cine să tăifăsuiesc / ore întregi în oglindă? / Cred că a explodat în mine o primăvară dum-dum. / Nimeni nu mă observă / Înot în propria mea tinereţe / Ca un copil în pantofii tăticului /  – două galaxii paralele – / şi trecătorii mă privesc indignaţi. / Ştiu că-l voi iubi fulgerător / pe întâiul bărbat căruia / i-ar veni ideea să mă întrebe: / Dansaţi?.

Nicolae SAVA

Articolul precedentOțelul – Ceahlăul 0-1: Succes după 4 luni!
Articolul următorJoi, la Biblioteca orăşenească Bicaz Gheorghe Hibovki îşi lansează “Poveştile interactive”