„Mă doare sufletul când aud ce cântă tinerii solişti de folclor”

– afirmă interpretul de muzică populară Titi Cozma

– Din câte ştiu, tu te-ai născut la oraş. De unde dragostea ta pentru cântecul popular? Cine ţi-a insuflat-o?

– Nu m-am născut în oraş. M-am născut într-un sat, Poieneşti, de lângă Vaslui, în 1949. În acel an, tatăl meu a fost repartizat cu serviciul la Târgu Neamţ, dar până la vârsta de 7 ani am stat la bunici. Îmi plăcea acolo la ţară. Bunicul deseori mă lua în braţe, plângea şi cânta un cântec interzis pe vremea aceea. Plângea pentru că pierduse un băiat de 22 de ani în Rusia, în război. Mi-aduc aminte şi acum de acel cântec: „De la Stalingrad la vale/Trece-un tren cu cinci vagoane/Pe vagonul de pe urmă/Strigă Gheorghe făr` o mână/De-o mână şi de-un picior/Nu mă lăsaţi, fraţilor!/C-o pustie de obuz/Mi-a rupt piciorul de sus/Şi-o pustie de grenadă/Mi-a smuls mânuţa din spată/Că la Cotul Donului/Îi moartea românului./Of, război, război, război/Cum ne duce ca pe oi/Să murim în ţări străine/C-a alţii s-o ducă mai bine/Şi ne-a luat de copii/Şi-am pierit acolo mii!”. Aşa cânta bunicul. Dar nu era tot timpul supărat; numai când îl apuca dorul de băiatul lui pierdut în război. Îmi aduc aminte că se făceau şezători şi clăci, iar bunica trăgea fuga în beci şi aducea vin cu cofa şi cânta cu femeile de vârsta ei: „Bată-l Dumnezeu să-l bată/Pe cel cu cureaua lată/Că şi-a pus cârciuma-n poartă/Şi găsesc nevasta beată”. Interesant, peste ani şi ani, acest cântec aveam să-l aud cântat şi în Ardeal.

– Cine te-a ajutat să devii cântăreţ de muzică populară la începuturile tale de solist?

– Aveam vreo 19 ani, lucram într-o fabrică la Târgu Neamţ şi făceam parte dintr-un colectiv artistic. Prima melodie pe care am cântat-o a fost „Radu mamii, Radule”. Îmi plăcea Benone Sinulescu. Întâmplarea a făcut ca la acel spectacol să fie şi directorul Casei de Cultură, Nicolae Ivancihin. Din acel moment, nu a fost spectacol la care să nu fiu chemat să cânt şi eu măcar o melodie. Mai târziu, la Târgu Neamţ, a luat fiinţă Fabrica „Volvatir”, iar directorul de atunci, Serafim Lungu şi inginera şefă, Tincuţa Ciubotaru, m-au luat acolo. Aici era un ansamblu bine închegat şi dădeam spectacole, de două ori pe săptămână, la Bălţăteşti, în staţiune, la Târgu Neamţ şi prin alte comune

– Eşti printre puţinii solişti vocali de muzică populară din”garda veche”. Cu ce cântăreţi, dintre cei importanţi, ai fost coleg de scenă?

– Timp de zece ani, cât am fost solistul orchestrei „Cernegura” Piatra Neamţ, am avut fericita ocazie să fiu în spectacole alături de nume mari ale foclorului românesc şi de artişti importanţi ai scenei precum Florin Piersic, Stela Popescu, Jean Constantin, Alexandru Arşinel, Radu Zaharescu. Am cântat în spectacole cu Sofia Vicoveanca, Ionela Prodan, Maria Ciobanu, Irina Loghin, Benone Sinulescu, Nicolae Furdui-Iancu, Ion Dolănescu, Anton Achiţei, Nelu Bălăşoiu, Marin Cornea şi alţii din judeţ.

– Sub ce dirjori ai cântat? Pe cine l-ai simţit cel mai apropiat de solişti, chiar de tine?

– În acei ani, la conducerea orchestrei s-au perindat mai mulţi dirijori, dar cel mai bun a fost Dumitru Catargiu. Pe acest om nu am cum să-l uit cât voi trăi. Dacă ar fi avut în orchestră o sută de instrumentişti la toţi le găsea ceva de făcut. De la el aveai ce învăţa. Însă bunul Dumnezeu l-a luat la el, poate mult prea devreme.

– Cu ce amintiri ai rămas în memorie din aceste întâlniri?

– Primul meu turneu a fost cu Maria Ciobanu şi Radu Zaharescu. Într-o pauză, nea Radu Zaharescu mi s-a plâns că nu ştie ce să mai facă cu mama-soacră, care-i tot pierdea cheile de la casă. Mi-a venit atunci o idee pe loc. I-am cerut nişte bani să-i cumpăr chei brute. Mi-a dat vreo 300 de lei. I-am cumpărat chei brute de toţi banii, vreo 30. Am fugit să le dau lui nea Radu. Când a văzut câte i-am luat, să ameţească. Eu, foarte calm, i-am explicat că trebuie să meargă la un meşter să i le facă după cheia originală, să le pună pe o sfoară la gâtul mamei-soacre. Cum pierdea una, mai lua una din şiragul de la gât. Au râs toţi cu lacrimi. La sfârşitul turneului, nea Radu m-a îmbrăţişat şi mi-a promis că o să le spună prietenilor din Bucureşti, în afară de mama-soacră, desigur. M-am reîntâlnit cu el peste câţiva ani, la Botoşani mi se pare, şi ne-am amintit, împreună cu Colea Răutu, de întâmplarea de la Târgu Neamţ.

– Poluarea folclorului a început mai demult, chiar înainte de a te naşte tu, dar acum parcă este mai evidentă. Ce părere ai? Ce ar trebui făcut pentru salvarea lui?

– Mă doare sufletul când aud ce cântă tinerii solişti. Cât mai rămâne din autenticul foclorului, azi, dacă vezi unele soliste cu tocuri, fuste mini ce imită catrinţele şi cu cântece făcute peste noapte cu versuri care nici măcar nu au rimă? Ba am văzut unele soliste şi cu ochelari de soare pe nas, la spectacole. Vina e şi a televiziunilor care promovează astfel de făcături pe post în loc de folclor autentic. Pe vremuri, dacă te duceai la Oglinzi sau Răuceşti şi nu cântai „Ciobănaşul” nu erai bun lăutar. Dacă ajungeai la Ştefan cel Mare şi nu cântai „Sârba lui Pantofarul” era jale. La Vad, dacă nu ştiai „Sârba lui Moş Antică” puteai să stai acasă… Acum, goana după bani i-a corupt, din păcate, chiar şi pe unii cântăreţi de muzică populară cu nume.

A consemnat Nicolae SAVA

NR: Fotografiile sunt preluate de pe pagina de Facebook a dlui. Titi Cozma.