parintele-justin-la-varsta-de-93-de-ani

„Minciuna este o industrie foarte bogată şi rentabilă“

Părintele Iustin Pârvu s-a născut la 10 februarie 1919 în satul Petru Vodă, comuna Călugăreni, numele de botez fiind Iosif, a făcut şcoala primară şi a urmat mai bine de doi ani de şcoală complementară. În 1936 a devenit frate la Mănăstirea Durău. În 1937 a fost trimis să studieze la Seminarul Teologic Cernica şi l-a continuat la seminarul de la Vâlcea şi apoi la Roman.  A fost tuns în monahism în 1940 iar în 1941 a fost hirotonit preot.

În timpul războiului, respectiv în perioada 1943-1944, a fost trimis preot misionar pe Frontul de Est, numai în zona Neamţului. În 1948 a fost condamnat la 12 ani de închisoare pe motive politice şi a trecut prin închisorile comuniste de exterminare de la Aiud, Baia Sprie, Gherla şi Periprava. În 1960, după ispăşirea pedepsei de 12 ani, a mai urmat o prelungire a condamnării – de 4 ani, la Aiud. A fost eliberat în 1964, prin decretul de eliberare a deţinutilor politici. În perioada 1964-1966 a revenit în locurile natale, a locuit în casa părintească şi a lucrat pe unde a găsit. Din 1966 până în 1974 a fost preot monah la Mănăstirea Secu iar din 1974 până în 1989 a fost preot monah la Mănăstirea Bistriţa. În 1976 efectuează călătoria (visată mereu, din copilărie) la Muntele Athos.

În 1989 a revenit ca preot monah la Secu, până în 1991. În 1991 a sosit la Petru Vodă, împreună cu monahii Ignat şi Calinic, unde a început punerea temeliei Mănăstirii Petru Vodă (de călugări), unde a fost stareţ şi preot monah. În anul 2008, la data de 2 noiembrie, este ridicat din gradul de Protosinghel la cel de Arhimandrit. A trecut la Domnul în seara zilei de 16 iunie 2013, la ora 22,40. Pentru a consemna evenimentul aniversar, am ales un fragment din multele interviuri date de părinte scriitorului Adrian Alui Gheorghe, un text plin de adevăruri dureroase despre noi. (N. SAVA)

Omul este măsura a ceea ce spune. Îmi amintesc, legăturile acestea, realizate prin cuvânt, între oameni, erau totul în satele noastre, în aşezările noastre din alte vremuri. Buna vecinătate era ca o fixare temeinică a omului pe pământ, între ceilalţi oameni. Acum, la bloc, oamenii nu mai comunică, nu se cunosc între ei, necunoscându-se nu se mai iubesc şi nu se mai preţuiesc unii pe alţii. Lipsa de comunicare îi face nefericiţi, nesociabili, nu se mai influenţează unii pe alţii în bine, să aibă unul ruşine faţă de celălalt, să aibă respect tânărul faţă de bătrân.  N-aş putea să spun că baza societăţii noastre este minciuna, doar pentru că cei care sunt şi au răspunderea unui popor sunt mincinoşi…! Nu. Mincinosul minciună vorbeşte. Ca şi hoţul… Hoţul de furt se teme. Omul cinstit este cel care ştie rostul adevărat al societăţii. Dar, vedeţi, oamenii s-au influenţat unii pe alţii, adică eu te şicanez pe tine ca să obţin ceva, ca să-mi plăteşti cinstea. La rândul tău, tu vei şicana pe altul, pe care îl obligi să fie necinstit. Oamenii s-au obişnuit, în societatea noastră, că cinstea se cumpără, ca orice marfă. Ca şi adevărul. Societăţile de acest tip, în care cinstea e dispreţuită, sunt jalnice. Dar până şi ţăranul nostru, altă dată cu frică de Dumnezeu şi de lege, a devenit şi el aşa, duplicitar, mincinos şi asta pentru că intelectualul l-a învăţat. Vina grea şi povara grea revine şi în acest caz intelectualului… Îmi pare rău că spun lucrul acesta, dar cei care au divorţat primii de valori, de cinste, spre părerea de rău a mea, au fost oamenii învăţaţi ai satului şi ai oraşului. În 1947-1948, când s-a schimbat programa şcolară, după preluarea puterii de către comunişti, nu au venit alţi învăţători în şcolile noastre, aduşi de cine ştie unde… Nu! Acelaşi învăţător, în locul rugăciunii „Tatăl nostru“, cu care începea o zi la şcoală pe trimestrul întâi, a intrat în clasă pe trimestrul al doilea şi a spus copiilor: Să începem ziua cu „Internaţionala“! Ei, icoana a fost spartă de pe perete, a fost scoasă şi nu de către cineva străin, ci chiar de învăţătorii care vorbeau de semnificaţia ei cu ceva vreme înainte. Băieţi, există Dumnezeu? întrebau tot ei, după ce cu puţină vreme înainte spuneau că respectăm, cinstim, ne închinăm, urmăm învăţătura Bisericii noastre. Au întors-o cu 180 de grade. Şi-atuncea când mai spune adevărul?, se întreabă ţăranul nostru. Ce ne-a spus până acuma, sau ce ne spune de aici încolo, că nu există Dumnezeu…? Că astea sunt poveşti ale trecutului, că Dumnezeu a murit, că Dumnezeu este o înşelăciune a burgheziei şi multe alte lucruri, încât omul, săracul, a fost complet dărâmat. Ca şi un copil în casă, când tata îi spune una, mama îi spune alta, la frăţiorul cel mare vede alta, copilul acesta nu ştie ce să mai facă. Ei bine, de atunci merge poporul ăsta în minciună. Şi crede minciuna, o caută, se lasă minţit… Omul nostru caută senzaţionalul, dacă un lucru nu i se prezintă ca ieşit din comun, umflat, mincinos, nici nu-l ia în seamă. Ăăăă! o să fie un cutremur, fiţi atenţi! de 70 de grade! O să fie cutremur, se dărâmă Thailanda! Oceanul Pacific a intrat în Africa, s-a dus în America, domnule! Se-ntâmplă lucruri extraordinare! O cometă, fiţi atenţi!, mai are cinci metri până la planeta noastră! Şi aşa, bieţii oameni, săracii, sunt înnebuniţi, uită de toată mizeria şi greutăţile, umblă să-şi conserve pielea. Da, minciuna! Mă-ntreabă oamenii: părinte, oare e adevărat că o să fie un cutremur, că aşa anunţă la televizor tot felul de indivizi…? Măi băieţi, vedeţi-vă de linişte, staţi în bloc, acolo, nu coborâţi, nu dormiţi pe străzi, că nu-i nimic. Da, dar uite că ne spun de două săptămâni la radio şi… Măi, staţi liniştiţi că nu se-ntâmplă nimic”.