Lumea copiilor, lumea bucuriei

piatra 1 iunie 01

Trei zile, dar mai cu seamă sâmbătă, Curtea Domnească a Pietrei a răsunat de larmă și voioșie. Lumea Copiilor, ca proiect al municipalității și partenerilor săi oficiali, a însemnat un pic de organizare și 15.000 de lei alocație bugetară. Pentru ”beneficiari”, însă, a fost distracția de pe lume. Copii de toate vârstele, însoțiți de părinți, bunici, bone, biciclete și trotinete, s-au adunat la Turn ca să dea spectacol, să vadă spectacol, să se bucure și să chiuie. Instituții reprezentative din județ s-au prezentat celor mici și au încercat să le explice cu ce se ocupă. Jandarmii, polițiștii și pompierii s-au bucurat de succes, mai ales în rândul băieților mai mari, încântați de-a dreptul de uniforme și echipament, plus dreptul de a proba scuturile și căștile de protecție din dotare. Fetițele, mai simțitoare, dar și preșcolarii, au fost mai înclinați să cerceteze oferta Bibliotecii Județene G. T. Kirileanu, a celor de la Palatul Copiilor și a celor de Rotary, care le-au dat liber la murdărire și i-au poftit să-și lase amprentuțele pe pânză, spre aducere aminte. Prestația vocal-folclorică a copiilor de la diverse cluburi din oraș a fost apreciată în special în rândul familiilor micilor artiști, dar a trecut cam pe lângă urechile publicului larg, neputând concura cu clovnul care face săbii și pisicuțe din baloane, cu castelul gonflabil care îndemna la giumbușlucuri sau cu trenulețele electrice din parc. Impact major au avut exercițiile demonstrative ale celor două femele Rotweiller din dotarea Poliției județene și ale Karei, câinele de intervenție al ISU Neamț, care au cules aplauze la scenă deschisă. În rest, în acorduri specifice copilăriei, cu arome de vată pe băț și înghețată, în pocnet de baloane sparte, 1 iunie la Piatra Neamț a fost un succes. Singurul regret, exprimat și de cei mici, dar mai ales de cei mari, a fost că proiectul european de reabilitare a zonei n-a îngăduit prichindeilor să-și etaleze talentele la desene pe asfalt. Aflată în zonă pentru a vedea dacă totul se desfășoară cum trebuie, viceprimărița Aurelia Simionică a promis că se va ocupa personal ca viitorul apropiat să aducă la Piatra Neamț un ”orășel al copiilor”, în care activități dedicate celor mici să se poată derula cu maximum de voie bună și minimum de interdicții.

 piatra 1 iunie 02

Dana OSTAHIE

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...