Ambele sensuri de mers de pe podul de la Pângărați ar putea fi redeschise circulației în regim normal în aproximativ o lună și jumătate. Cel puțin așa susține directorul general regional DRDP Iași, inginerul Ovidiu Mugurel Laicu după inspectarea lucrărilor de reabilitare aflate în execuție la podul peste râul Bistrița, inspectare care a avut loc pe 30 septembrie.
„Ne aflăm pe podul de la Pângărați unde se lucrează intens pentru a finaliza și cel de-al doilea fir, până în jurul datei de 30 octombrie – începutul lui noiembrie, sperăm să fie finalizat. Este o lucrare care inițial era pe investiții, am schimbat-o cu o lucrare pe întreținere, ceea ce a presupus niște lucrări suplimentare în momentul în care s-a făcut decopertarea. În acest moment placa este turnată în proporție de 75%. Mai sunt două tronsoane la care se lucrează la consola de trotuar și la firul de mijloc pentru armare. De asemenea, pe ambele capete se armează cameretele de vizitare. În urma discuțiilor avute cu constructorul, căruia trebuie să-i mulțumesc pentru faptul că într-adevăr se mobilizează și respectă termenele pe care le-a angajat, termenul acestei lucrări, finalizarea ei este pe 15 iunie anul viitor. Deci este un avans considerabil și credem că până pe 15 noiembrie vom putea vorbi aici de circulația pe ambele sensuri, dinspre Piatra Neamț spre Bicaz și dinspre Bicaz spre Piatra Neamț”, a declarat inginerul Ovidiu Mugurel Laicu, director general regional DRDP Iași.
Reamintim că traficul pe podul de la Pângărați se desfășoară semaforizat și dirijat de piloți – în weekend și în sărbătorile legale (amănunte aici, aici și aici). „În continuare, facem apel la înțelegere din partea conducătorilor auto, cu recomandarea respectării semnalizării instituite în zona de șantier”, anunță DRDP Iași.
(G. S.)



