Un bărbat din Gâdinți, extrem de beat, a reușit să ”parcheze” într-un copac de pe strada Bogdan Dragoș din Roman. Pur și simplu a pierdut controlul asupra direcției, a ajuns pe contrasens și s-a oprit în pom. Primul apel la 112 anunța 3 răniți, unul fiind încarcerat, însă până ce au ajuns echipajele de intervenție la locul accidentului încarceratul deja fusese scos din mașina avariată.
Șoferul, care are 60 de ani, a fost testat și a rezultat că avea o concentrație de peste 1 la mie alcool pur în aerul expirat. El circula spre centrul orașului, iar ambii pasageri (un bărbat și o femeie) fuseseră luați la ocazie. Și, spre ghinionul lor, ei au fost răniți cel mai rău în urma impactului.
Polițiștii au făcut cercetările la fața locului și i-au întocmit dosar penal șoferului pentru conducere sub influența alcoolului și pentru vătămare corporală din culpă. Cât despre autoturism (înmatriculat cu inițialele unei cunoscute instituții – Direcţia de Sănătate Publică) șoferul a spus că abia l-a cumpărat de la ”cineva” din Piatra-Neamț, dar încă nu a perfectat actele. Abia l-a cumpărat și l-a și ”șifonat”. (C.M.)