LPS Roman în revenire de formă

După un start mai slab de campionat, LPS Roman, antrenată de prof. Ioan Holban, medaliată cu bronz în sezonul trecut al campionatului național de handbal rezervat junioarelor I, și-a revenit. LPS Roman a învins, în deplasare, pe HC Buhuşi, lidera seriei A, cu 35-30 (18-13). A fost a patra victorie din acest campionat, în 6 meciuri disputate, a echipei romaşcane, care se menţine pe poziţia a treia în seria A a campionatului naţional. Sâmbătă, 1 noiembrie, în meci disputat pe teren propriu, LPS Roman a învins şi pe LPS Vaslui, a doua clasată, cu 42-19 (23-9), scor care nu mai lasă loc de comentarii. Partida a contat pentru etapa a cincea a turului şi a fost a noua din acest campionat, întrucât s-au mai disputat alte 4 etape în cadrul primului turneu de sală. LPS Roman are cu două meciuri mai puţin jucate decât lidera de moment. Obiectivul echipei pregătite de Ioan Holban, medaliată cu bronz în acest an, este tot calificarea la turneul final.

“În afară de locul I, niciodată nu mi-a convenit situaţia din clasament. Este o conjunctură. La urmă este important să fii cât mai sus. Au mai fost şi alte echipe care au ocupat locul I pe parcursul întrecerii şi au terminat pe al şaptelea”, a afirmat Holban. Celelalte rezultate înregistrate în etapa a cincea a turului sunt: LPS Piatra Neamţ – CSȘ Bacău 25-28 (13-14), LPS Botoşani – HC Buhuşi 38-36 (19-20).

Meciul de la Piatra Neamț a fost stricat de prestația arbitrului Silviu Scutaru, care a eliminat-o nejustificat pe Adriana Radu, una din cele mai bune jucătoare ale LPS Piatra Neamț, fapt care a atras protestul întregii săli. În clasament, continuă să conducă HC Buhuși, cu 21 de puncte, urmată de LPS Vaslui, cu 18 puncte și LPS Roman, cu 15 puncte. Pentru al 4-lea loc, ce duce la turneul semifinal, lupta se dă între echipele din Botoșani, Bacău și Piatra Neamț. Competiția rezervată juniorilor I se va relua joi, 6 noiembrie cu jocurile: LPS Vaslui – LPS Piatra Neamț, LPS Suceava – LPS Roman, LPS Iași – LPS Botoșani. Duminică, 9 noiembrie, LPS Piatra Neamț are etapă liberă.

M. STOIAN

Autor:

Ultima ora

Rar se poate vedea așa ceva! Cu bicicleta în masivul ce străjuie Neamțul, pe scările ce duc la Vârful Toaca

„Ce minuni mai fac munțomanii noștri? Cu bicicleta pe...

Siegfried Mureșan, propus pentru funcția de premier. A acceptat desemnarea pe Facebook

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat joi, 17 septembrie,...

Nicușor Dan în căutarea noului guvern

  Declarațiile liderilor politici după consultări Președintele Nicușor Dan are joi,...

Fonduri acordate de Consiliul Județean Neamț. Asociațiile care au obținut finanțări nerambursabile

Reprezentanții unor organizații neguvernamentale au semnat, la sediul Consiliului...

Siegfried Mureșan, propus pentru funcția de premier. A acceptat desemnarea pe Facebook

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat joi, 17 septembrie,...

Nicușor Dan în căutarea noului guvern

  Declarațiile liderilor politici după consultări Președintele Nicușor Dan are joi,...

Fonduri acordate de Consiliul Județean Neamț. Asociațiile care au obținut finanțări nerambursabile

Reprezentanții unor organizații neguvernamentale au semnat, la sediul Consiliului...

Trenurile Iași–Brașov, afectate de lucrări: transbordare auto pe ruta prin Ghimeș

Călătorii care folosesc trenurile dintre Moldova și Transilvania trebuie...

ANAF anunță Operațiunea FOCUS – amplă acțiune de verificare fiscală a caselor de schimb valutar

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Antifraudă, anunță...