Lotul “Robmet“, sărbători de iarnă după gratii

Lotul “Robmet“, sărbători de iarnă după gratiiMagistrații din cadrul Tribunalului Neamț au dispus prelungirea arestării preventive pentru cele trei persoane din conducerea firmei pietrene Robmet. La propunerea procurorilor DIICOT Neamț, în ședința de azi, 13 decembrie, judecătorul de drepturi și libertăți a hotărât ca administratorul firmei, Cucu Radu, să rămână după gratii în următoarele 30 de zile, măsura fiind valabilă de la 20 decembrie până la 18 ianuarie 2023.

Aceeași decizie a fost luată și pentru fiul său, Cucu Iosiv Richard, și managerul de vânzări al firmei amintite, Mereuță Carmen. Hotărârea instanței de fond nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău în termen de 48 de ore.

Trebuie spus faptul că cei trei formulaseră o acțiune pe rolul instanței, prin care cereau înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Cauzele au fost reunite și judecătorii au decis: “Respinge, ca nefondate, cererile inculpaților de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu (cereri formulate în dosarul nr. 4253/103/2022, reunit la dosarul de față)“, conform Tribunalului Neamț.

Mai multe detalii puteți citi aici.

(G. S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...

    VIDEO. Incendiu în muntele Ceahlău

    O coloană de fum este vizibilă în muntele Ceahlău, în zona zona Grozăvești,...

    Foto. Un TIR cu trailer a luat foc în mers, la Botești-Neamț

    Un camion, care transporta pe trailer un buldoexcavator, a luat foc în timp...

    FOTO. Neamț. Zilier căzut cu capul într-un șanț

    Un bărbat care lucra cu ziua în curtea unui sătean din Oșlobeni, comuna...

    VIDEO. Măsuri de siguranță sporite la Iași de Hramul Sf. Cuvioase Parascheva

    Începând de joi, 8 octombrie 2026, Iașul devine locul de întâlnire al pelerinilor...

    „Zboruri”, concert, joi seară, la Cafeneaua Monotua din Piatra-Neamț

    Trei muzicieni din zone diferite — folk, etnojazz, muzică clasică și jazz —...

    Scandal într-un bar din Girov – doi tineri au fost reținuți

    O bătaie a izbucnit în seara de 7 octombrie, în jurul orei 18.00...