Locuințele de serviciu pe ordinea de zi a ședinței CJ Neamț din iunie

Consiliul Județean (CJ) Neamț vrea să construiască apartamente pentru medici specialiști și rezidenți, dar și pentru funcționarii instituțiilor publice. O temă de proiectare în acest sens va fi supusă dezbaterii și aprobării plenului CJ în ședința ordinară de joi, 21 iunie. Este vorba despre două blocuri ce urmează a fi construite în Piatra Neamț, pe strada 1 decembrie 1918. Unitățile locative vor avea câte 36, respectiv 60 de apartamente cu câte o cameră, două și trei camere. Blocul destinat medicilor specialiști și rezidenți va avea maxim 3 nivele, iar numărul de apartamente se presupune că va satisface solicitările venite din partea Spitalului Județean de Urgență Neamț. Cel de-al doilea imobil va avea 4 nivele și două scări, iar după darea în folosință a noilor locuințe, acestea vor fi închiriate exclusiv funcționarilor publici angajați ai  instituțiilor publice. Construcția celor două imobile se va face de către CJ Neamț în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale, dar și cu Agenția Națională pentru Locuințe. (E.C.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...