Primarul Daniel Harpa vine cu o veste bună pentru tinerii familiști fără locuință. Edilul anunță repartizarea a 6 locuințe ANL. Pentru apartamentele de acest tip există 12 cereri. Trebuie precizat că este a treia repartizare de locuințe ANL din ultimii 2 ani.
“În momentul de față avem 6 locuințe ANL libere, care vor fi repartizate către tinerii cu familii, care și-au depus cereri. Avem deja 12 cereri pentru locuințe ANL, care se încadrează, conform legii, pentru a intra în posesia acestor locuințe, motiv pentru care, astăzi, am stabilit, împreună cu cei din comisia care examinează dosarele, cât și cu cei din comisia de contestație, să repartizăm aceste locuințe ANL. Respectând legislația repartizării locuințelor ANL, persoanele, familiile care-și construiesc sau își cumpără o locuință proprietate personală nu mai au voie să dețină aceste locuințe ANL. Am reușit să-i convingem pe cei care dețin ilegal aceste locuințe ANL să renunțe și să lăsăm loc acelor familii care sunt îndreptățite și care îndeplinesc condițiile legale”, a spus primarul Daniel Harpa. (C.T. STURZU)