Locuințe ANL pentru 30 de familii

anl roman

Treizeci de familii tinere din Piatra Neamț vor primi de la Moș Crăciun câte o casă nouă. În proxima ședință a Consiliului Local, de pe 20 decembrie, consilierii locali vor aproba repartiția celor 30 de garsoniere, în regim ANL, primelor 30 de familii de pe lista cu cei care au depus cereri și au îndeplinit criteriile de acordare a locuințelor ANL. Deocamdată au fost afișate doar listele cu cei care primesc respectivele locuințe, iar timp de 6 zile, persoanele nemulțumite de modul cum s-au acordat pot depune contestații.

”Numărul total al dosarelor pentru solicitarea locuințelor ANL este de 192. Deocamdată avem la dispoziție doar cele 30 de garsoniere din cartierele Speranța și Văleni ce urmează să fie repartizate prin hotărâre de Consiliu Local. Deși numărul cererilor pentru închirierea locuințelor ANL este destul de mare, cea mai mare problemă pe care o avem în momentul de față este cea a locuințelor sociale pentru care criteriile de acordare sunt cu totul altele față de cele pentru ANL-uri. Noi sperăm să reușim să deblocăm măcar o parte dintre aceste cereri prin reamenajarea blocului de pe strada Nufărului, unde a funcționat căminul de bătrâni. Acolo sunt 40 de garsoniere care urmează să fie reabilitate, în momentul de față procedura de achiziție a materialelor fiind deja pusă pe SEAP. Din bugetul local, la un prim calcul estimativ am prins pentru anul viitor, pentru investiții la acel complex de locuințe, un million de lei, deși ar trebui mult mai mulți bani”, a precizat viceprimarul municipiului Piatra Neamț, Aurelia Simionică.

Urmează ca, la decizia Agenției Naționale a Locuinței, să se stabilească termenul la care vor demara lucrările și la locuințele tip ANL din zona Regimentului, lucrări care la cerea ANL și MApN au fost amânate din lipsă de fonduri. Pentru a rezolva însă problema locuințelor conducerea Primăriei Piatra Neamț a depus o listă cu proiecte sociale ce include construirea, de către o fundație din Elveția, a unui complex cu 400 de locuințe, grădiniță, dispensar și dotările aferente, proiecte finanțate exclusiv de respectiva fundație și a căror valoare se ridică la 23 de milioane de euro. (I. CĂLIN)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...

    „Fermieră” cu acte false: a obținut ilegal peste 300.000 de lei din bani europeni și a scăpat cu suspendare!

    Tribunalul Neamț a fost sesizat cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat...

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...