Dacă n-a fost să fie ședință pentru schimbarea agamanilor de la LocativServ, a fost o conferință de presă, de-acum obișnuită, cu săgeți trimise către PSD, directorul de la LocativServ, urmate, evident de replica acestuia.
Felicia Holicov, încă directorul tehnic al LocativServ, spune că directorul general Jănel Iosub a instituit o atmosferă de teroare în cadrul societății, iar limbajul folosit este unul violent. Declarațiile au fost făcute astăzi în fața primarului Chitic și a grupului de consilieri liberali veniți pentru ședința extraordinară.
“Se țipă, am fost amenințată la telefon prin interpuși și mi-a fost teamă să vin aici să vorbesc despre tot ce se întâmplă, dar până la urmă mi-am luat inima în dinți și am venit. Tot personalul trăiește într-o teroare greu de descris. Jănel Iosub și-a instalat persoane care să asculte ce vorbim. Securitatea pe vremea lui Ceaușescu era mic copil. Oamenii se tem să spună ceva. Sunt forțați să dea declarații false doar ca să îşi păstreze locul de muncă”.
Felicia Holicov a fost disponibilizată împreună cu alte 6 persoane de la Locativ Serv. “Am fost disponibilizați pentru desființarea activității. Nu știu cine va face această activitate de acum înainte. Nu s-a stat niciodată de vorbă cu noi să ne prezinte motivele pentru care am fost disponibilizați. Cu ce am greșit? În 8 ani societatea noastră a fost pe profit tot timpul și chiar și în anul 2016 cu toate cheltuielile care au însemnat numirea domnului Jănel Iosub la noi ca director, tot pe profit am terminat. Această disponibilizare nu este făcută în temeiul legii, mai ales că în luna noiembrie s-a angajat personal bineînțeles care nu a fost disponibilizat. În ziua în care am fost disponibilizați s-a făcut chiar o sponsorizare”.
Primarul Dragoș Chitic a declarat că lucrurile nu mai pot continua în maniera acesta la Locativserv. “Este un management complet defectuos cu repercusiuni asupra cetățenilor, asupra chiriașilor, asupra cheltuirii eficiente a banilor publici. Consider că e o rușine pentru PSD persoana care a fost numită director acolo și consider că lucrurile nu mai pot continua așa. Este o societate a Consiliului Local și nu a Primăriei. Colegii mei vor face adrese către instituțiile statului responsabile pentru a verifica modul cum o mână de oameni își bat joc de o societate a Consiliului Local”.
Viceprimarul Luminița Vîrlan a accentuat faptul că a fi dat afară dintr-o instituție nu întotdeauna înseamnă o problemă de management defectuos. “Voi avea o discuție cu domnul director Jănel Iosub având în vedere că am și atribuții în sensul acesta ca viceprimar și voi vedea care sunt motivațiile domniei sale, cum s-a ajuns la o asemenea decizie. Lucrurile trebuie discutate și fără îndoială se va găsi calea administrativă de rezolvare a problemelor”.
Replica lui Jănel Iosub a venit rapid. În privința regimului de teroare declarat a spus că există instanțe sau foruri care pot cerceta aceste aspecte. În privința motivelor pentru care s-a ajuns la disponibilizarea celor 7 persoane, a dat mai multe explicații. “E vorba despre bani lipsă. 37 de miliarde de lei vechi din care pierderi pe Serviciu Tehnic, 2,7 miliarde de lei vechi. Mai este vorba despre schimbarea destinației fondurilor din societate, de aceea este decapitată directoarea economică, vorbim pe note de fundament care nu sunt dispus să le pun la bătaie, să le fac publice, pentru că trebuie să apăr societatea și să mă apăr în privința modificărilor organigramei și a reorganizării societății. Nu vreau să compromit actul de justiție, pentru că am mai și trimis niște documente undeva. Eu îmi asum totul. Am făcut o economie de 2,2 miliarde de lei vechi pe an. E adevărat că în ziua în care le-am desfăcut contractele de muncă, s-a realizat și o sponsorizare la o ONG și este legală. Totul s-a realizat cu aprobarea Consiliului de Administrație. Ce treabă are a pune în antiteză că am desfăcut contracte de muncă și am oferit 1.500 de lei la un ONG care a cerut 5.000 de lei. Nu-i nici o ilegalitate”. (Ana MOISE)