Liviu Iurea și-a înmormântat mama

Liviu Iurea

Corespondentul TVR în Rusia, târgnemțeanul Liviu Iurea și-a condus, marţi, pe ultimul drum, mama. La ora 12, la Catedrala “Adormirii Maicii Domnului”, alături de suferința lui Liviu Iurea, au fost membri ai familiei, prieteni, colegi de-ai părinților săi, cât și primarul Daniel Harpa, city-managerul Vasile Apopei, dar și fostul primar, Decebal Arnăutu. Vizibil afectat de moartea mamei sale, Liviu Iurea și-a stăpânit cu greu lacrimile. Prieteni, rude, apropiați, cu toții au ținut să-i fie aproape în aceste momente de grea suferință. Lucica Iurea, mama omului de televiziune, avea 69 de ani și și-a dedicat toată viaţa învățământului ca profesoară de fizică la Școala Domnească Nr. 2 “Grigore Ghica Vodă”. Liviu Iurea este corespondent TVR în Rusia, iar în 2010 la Moscova i-a fost înmânat premiul „Verbul de aur”, premiu destinat jurnaliştilor străini care lucrează în Rusia. (C.T.S.)

Autor:

Ultima ora

O dronă a explodat la impactul cu solul într-o localitate din județul Suceava

Centrele de Operații Aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova...

Accident în Piatra Neamț. Două șoferițe implicate într-un carambol cu trei mașini

Cadrele de la Poliția Municipiului Piatra Neamț au fost...

FOTO. Suceava. O femeie a fost salvată după ce a căzut în fântână

O femeie de 62 de ani, din localitatea Dealu,...

Neamț. Un autoturism a fost mistuit de foc – cauza a fost de natură electrică

Un autoturism a fost cuprins de foc în seara...

În jumătate de oră, doi trotinetiști au fost implicați în accidente la Piatra Neamț și Târgu Neamț

Doi conducători de trotinete electrice au fost implicați în...