Liviu HARBUZ: „Salut prezența producătorilor tradiționali la ședința Comisiei pentru agricultură”

comisie parlamentSalut prezența producătorilor tradiționali astăzi, marți – 26 mai a.c., la ședința Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților.

Apreciez sinceritatea și implicarea acestor oameni care, prin trudă și multă dedicație, au reușit nu doar să obțină atestat de produs tradițional, ci mai ales să se asocieze pentru a se promova și pentru a-și face auzită vocea.

Problemele cu care acești mici fermieri și procesatori români se confruntă sunt legate mai ales de concurența neloială din partea produselor de import sau care folosesc în mod abuziv elemente de etichetare menite să lase impresia consumatorului că achiziționează un produs românesc, cu ingrediente românești.

I-am asigurat pe toți invitații de astăzi de la Comisie că, la fel ca și până acum, nici un act normativ care îi privește nu va dezbătut fără implicarea lor directă. Mai mult, alături de colegii mei deputați, vom continua să constituim o punte suplimentară de comunicare între producătorii români și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și ANSVSA.

Fac parte dintre cei care consider că produsele noastre tradiționale sunt cel mai bun ambasador pe care România îl are la acest moment, cel mai accesibil, și depinde doar de noi cum vom reuși să ne impunem mai departe în UE ca o țară a tradițiilor, a bunătăților locale din ingrediente sănătoase.

Călin MATIEŞ, alături de Liviu HARBUZ
Călin MATIEŞ, alături de Liviu HARBUZ

Le mulțumesc tuturor producătorilor care astăzi au venit de la sute de kilometri distanță să își spună oful în Parlament și îi asigur că, în continuare, au în mine un partener pe care se pot baza cu orice dificultăți întâmpină și care țin de competența mea pentru a se soluționa.

Îi îndemn în continuare pe producătorii din Neamț, fie că este vorba despre mici fermieri, de ateliere de familie, de artizanat sau de afaceri gospodărești, să își obțină atestat pentru produsele tradiționale ce le aduc un venit. Din discuțiile avute cu cei care au făcut acest pas și care acum se bucură de promovare și de beneficiile unei rețele asociative la nivel național, vânzările unui astfel de mic antreprenor au crescut, în medie, cu circa 25-30% după obținerea recunoașterii faptului că respectivele produse sunt 100% românești, obținute la noi în țară, din ingrediente și cu forță de muncă locală.

Liviu Harbuz, Deputat PSD, Vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din Camera Deputaților

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Târgu-Neamț- Petricani. Șoferiță în spital, după o coliziune în trafic

O femeie din Petricani, care efectua o manevră de...

Guvernul apasă temporar frâna, acciza la motorină scade la 25%

Motorina va avea, pentru două săptămâni, o acciză mai...

STPN simplifică accesul elevilor la abonamentele gratuite pentru transportul public

Societatea Transport Public Neamț (STPN) continuă demersurile pentru simplificarea...

Tradiții și obiceiuri de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuită pe 29 august,...

VIDEO. Se lucrează la reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 2 – cea mai mare din Piatra-Neamț

Cea mai mare școală gimnazială din municipiul reședință de...

Guvernul apasă temporar frâna, acciza la motorină scade la 25%

Motorina va avea, pentru două săptămâni, o acciză mai...

STPN simplifică accesul elevilor la abonamentele gratuite pentru transportul public

Societatea Transport Public Neamț (STPN) continuă demersurile pentru simplificarea...

Tradiții și obiceiuri de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuită pe 29 august,...

Autoturism de 200.000 lei furat din Germania, descoperit la Vama Albița

Un autoturism în valoare de 200.000 de lei, care figura în baza de date ca fiind furat din Germania, a fost descoperit de polițiștii de la Punctul de Trecere a Frontierei Albița la un control de rutină.

Accident la Oglinzi. Un bărbat a fost rănit

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din...