Liviu Harbuz îmbătrânește judecându-se cu ANI

Liviu Harbuz îmbătrânește judecându-se cu ANIFostul deputat de Neamț Liviu Harbuz împlinește 4 ani de când se bate prin instanțe cu Agenția Națională de Integritate și, deși spune că nu-l mai interesează nici politica și nici administrația, e hotărât să nu renunțe la proces. ”În momentul ăsta, chiar nu mai are nicio importanță ce sentință va pronunța Înalta Curte, însă eu voi merge până la capăt, pentru că așa am făcut întotdeauna”, ne-a declarat Liviu Harbuz.

”Războiul” a început în august 2013, când ANI l-a declarat pe Harbuz incompatibil, începând cu data de 20 decembrie 2012, pentru că deținea simultan calitatea de deputat și pe cea de comerciant în cadrul ”Harbuz Liviu Persoană Fizică Autorizată”. Procesul nu s-a încheiat nici acum pentru că fostul deputat a atacat nu doar decizia ANI, ci și protocolul dintre Agenția Națională de Integritate și Ministerul Afacerilor Interne, în baza căruia datele sale cu caracter personal au fost comunicate inspectorilor de integritate. La Curtea de Apel București a pierdut, instanța declarând acțiunea sa ”inadmisibilă”, la sfârșitul anului 2016. Sentința nu este, încă, definitivă, iar Liviu Harbuz a precizat că o atacă la Înalta Curte. Abia după ce se va pronunța și instanța supremă în această cauză, se va relua judecata dosarului de fond.

”Probabil că voi câștiga, în condițiile în care s-a modificat Codul Civil, iar eu n-am avut activitate deloc pe PFA și m-am autodenunțat, că mi-am trecut-o ca fraierul în declarația de avere”, a adăugat Liviu Harbuz. ”Trăim vremuri în care politica și administrația te ucid, nu mă mai întorc în niciunul dintre aceste domenii, dar mă voi bate în continuare ca să demonstrez că nu am fost incompatibil. Și, în rest, stau liniștit și mă pregătesc de bătrânețe”.

C.M.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...