LIGA I: Dinamo cumpără ieftin de la Ceahlăul

ACHIM
ACHIM

După ce a retrogradat în liga secundă, Ceahlăul îi poate pierde gratis pe cei mai buni jucători: Vlad Achim, Sebastian Chitoşcă, Doru Popadiuc şi Sorin Tăbăcariu, ultimii doi fiind componenţi ai selecţionatei de tineret a României. Toţi patru au de încasat bani de la clubul pietrean, au depus memorii pentru a deveni liberi de contracte şi se află pe lista de achiziţii a clubului Dinamo, după cum au precizat Dinu Gheorghe, directorul general al clubului şi antrenorul Mircea Rednic. Amânarea ieşirii din insolvenţă a clubului din şoseaua Ştefan cel Mare, l-a determinat pe patronul Ionuţ Negoiţă să le transmit colaboratorilor să se orienteze către jucători tineri şi ieftini. La Dinamo mai joacă şi Andrei Marc, transferat în iarnă tot din postură de jucător liber de contract. (Mihai STOIAN)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Oamenii din spatele uniformelor. Marius Catană: Nu toți eroii poartă pelerine

Duminică, 13 septembrie, s-a sărbătorit la nivel național Ziua...

Noi imagini de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Prinde contur nodul rutier Roman – Sud

DRDP Iași publică noi imagini care surprind evoluția lucrărilor...

Direcția Silvică Neamț: Anunț privind organizarea licitației electronice de vânzare de lemn fasonat

1.Organizatorul licitaţiei: DIRECŢIA SILVICĂ NEAMȚ, cu sediul in Piatra...

Se schimbă modul de repartizare a dosarelor la instanțele de judecată – ce este nou de la 15 septembrie

Jumătatea lunii septembrie aduce modificări și noutăți în ce...

MOBEX 26: rezerviști chemați la pregătire în Neamț, Suceava și Botoșani

Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei...