„Cercetaşii României”, sprijiniţi de jandarmii montani GALERIE FOTO

În perioada 31 mai – 1 iunie, a.c., jandarmii montani din Vânători Neamţ au sprijinit un grup de cercetaşi (19 membri şi 2 lideri), elevi cu vârstele cuprinse între 7 – 10 ani, din cadrul Organizaţiei Naţionale „Cercetașii României”.

Tinerii au profitat de timpul liber de Rusalii şi Ziua Internaţională a Copilului, venind alături de jandarmii nemţeni pentru a vizita Parcul Natural Vânători Neamţ, pentru a parcurge un traseu prin pădure până la Rezervaţia de Zimbri şi Faună Carpatină „Dragoş-Vodă” iar la finalul activităţilor tinerii au rămas plăcut impresionaţi de frumuseţea meleagurilor nemţene.

Pentru sprijinul acordat grupului de copii, Roxana Necula, coordonator Programe Grup de Iniţiativă „APROAPE DE OAMENI”, a dorit să mulţumească jandarmilor printr-o scrisoare, pe care o redăm alăturat:

”Prin prezenta dorim să vă mulţumim pentru sprijinul acordat în vederea derulării hike-ului organizat în zona Târgu-Neamţ de către Grupul de Iniţiativă „APROAPE DE OAMENI” IAŞI din cadrul Organizaţiei Naţionale „Cercetașii României” (O.N.C.R.) în perioada 31 mai – 1 iunie 2015 pentru cercetaşii cu vârstele cuprinse între 7 – 10 ani (lupişori).

În cadrul hike-ului cercetăşesc, în data de 31 mai 2015 un grup de cercetaşi (19 lupişori şi 2 lideri) a fost ghidat de către domnii jandarmi Pl. Maj. APARASCHIVEI DAN şi Sg. Maj. CÂRJĂ DUMITRU şi a vizitat Parcul Natural Vânători Neamţ, iar apoi a fost parcurs un traseu montan prin pădure până la Rezervaţia de Zimbri şi Faună Carpatină „Dragoş-Vodă” (Bison Land) Vânători Neamţ.

Domnii jandarmi Pl. Maj. APARASCHIVEI DAN şi Sg. Maj. CÂRJĂ DUMITRU ne-au ajutat să parcurgem traseul și ne-au sprijinit în supravegherea și îndrumarea copiilor.

Pe această cale ţinem să vă mulţumim și implicit să felicităm personalul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean NEAMŢ – Postul de Jandarmi Vânători Neamţ pentru disponibilitatea acordată în organizarea unor activităţi cercetăşeşti.

Menţionăm că în anul 2015 au fost organizate două activităţi în parteneriat cu personalul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean NEAMŢ: Campul de iarnă pentru lupişori de la Izvorul Muntelui, Neamţ în luna februarie 2015 şi Hike-ul în ţinutul zimbrilor în 31 mai – 1 iunie 2015.

Cercetăşia este educaţie pentru viaţă şi îşi atinge obiectivul său de dezvoltare fizică, psihică, intelectuală, socială şi spirituală a tinerilor prin metoda scout. Este o mişcare internaţională – există organizaţii scout în peste 216 de ţări şi teritorii numărând peste 28 de milioane de cercetaşi în întreaga lume.

În dorinţa de a dezvolta metodele pedagogice scout, Grupul de Iniţiativă „Aproape de Oameni” Iaşi din cadrul Organizaţiei Naţionale „Cercetașii României” (O.N.C.R.) organizează campuri de iarnă, primăvară şi vară în natură pentru cercetaşi.

În speranța unei bune colaborări, vă vom solicita sprijinul și în următoarele noastre campuri pe care le vom organiza în județul Neamț”. (Compartiment informare şi relaţii publice al IJJ Neamţ)

Fotografii de la acţiune:

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...