LIGA A III-A: Înfrângeri pe linie!

ceahlaul II 01Etapa a 20-a din Liga a III-a nu a fost una cu noroc pentru echipele nemţene. Ceahlăul II a pierdut cu 0-3 (0-0) meciul jucat pe teren propriu cu Sepsi Sfântu Gheorghe, însă victoria oaspeţilor s-a conturat în ultima jumătate de oră a meciului, când au şi marcat prin Fulop, în minutele 60 şi 75, iar Răduţoiu a închis tabela la 0-3, în minutul 82.

Petrotub Roman a pierdut şi ea pe teren propriu, cu 1-2 (1-0), partida jucată în compania celor de la AFK Csikszereda Miercurea Ciuc. Gazdele au deschis scorul în prima repriză, prin Ţapu, în minutul 30, dar în partea a doua a jocului, oaspeţii au întors soarta meciului prin golurile marcate de Gyorgy, în minutul 60 şi Csuros, în mintul 81.

ceahlaul II 02Nici Cetatea Târgu Neamţ nu s-a ales cu vreun punct din deplasarea de la Pojorâta. Bucovina, surpriza acestui campionat, a câştigat cu 2-1 (2-0), prin punctele marcate de Rus, în minutele 31 şi 38, iar în partea a doua Bobric a redus din diferenţă în minutul 75.

Ştiinţa Miroslava a învins în deplasare cu 1-0 pe Sporting Lieşti, prin golul marcat de Ghirasim, în mintul 52 şi îşi păstrează locul de lider al seriei I, cu 43 de puncte, fiind urmată de Bucovina Pojorâta, care a acumulat 39 de puncte şi Sepsi Sfântu Gheorghe, cu 33 de puncte. Pe locul 4 se situează Cetatea Târgu Neamţ, cu 30 de puncte, urmată de Petrotub Roman, cu 26 de puncte. Aerostar Bacău încheie plutonul primelor 6 echipe, favorite pentru play-off, cu 26 de puncte, la numai 2 puncte distanţă de AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, care a adunat 24 de puncte şi speră să detroneze echipa din Bacău.

În play-out, Ceahlăul II a acumulat numai treipuncte, fiind penultima, fără nicio victorie la activ, în 17 etape. (Mihai STOIAN; FOTO: Gelu CRĂCANĂ – Ceahlăul II – Sepsi Sfântu Gheorghe: 0-3)

ceahlaul II 03

 

 

 

 

 

 

 

ceahlaul II 04

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...