Lideri prudenţi ai PDL şi PNL sub Cetate / Se schimbă raportul de forţe în Consiliul Local?

tg humulescu

Fuziunea dintre PDL și PNL se pare că nu va fi aplicată și în Consiliul Local Târgu-Neamț, chiar dacă liderii celor două partide la București au dat de înțeles că și în teritoriu se vor rediscuta alianțele. Traian Humulescu, șeful PNL Târgu-Neamț nu a dorit să comenteze prea multe nici după finalizarea negocierilor de miercuri seara dintre PDL și PNL, dorind să facă precizări doar după întâlnirea Biroului Județean PNL.

„Vom avea o întâlnire în Biroul Județean săptămâna viitoare, după ce se va întoarce de la București, domnul președinte Ursărescu. Atunci voi putea da mai multe amănunte despre această fuziune. Şi dacă aceasta se va răsfrânge și asupra Consiliului Local Târgu-Neamț”, ne-a declarat șeful liberalilor din urbea de sub Cetate.

tg aciocarlanoae

Aurel Aciocârlănoae, șeful PDL Târgu-Neamț, spune că, indiferent dacă se va face sau nu fuziunea PDL-PNL și în Consiliul Local, organizația pe care o conduce va face politica cetățeanului.

”Din punctul meu de vedere sunt foarte mulțumit de decizia luată la București, pentru că trebuie să fie un echilibru în politica românească. Aștept însă să avem o întâlnire și la nivel județean, pentru a vedea dacă vom face alianță cu PNL și în consiliile locale. În orice caz, în Consiliul Local Târgu-Neamț, PDL va face politica cetățeanului”, ne-a precizat și șeful democrat-liberalilor.

Harpa fără frică

Primarul Daniel Harpa, în același timp și președinte al PSD Târgu-Neamț, nu se teme de această fuziune dintre PDL și PNL. Edilul nu crede că, în urma acestei uniri dintre cele două partide, vor fi afectate relațiile politice în legislativul târgnemțean.

„Eu fac politica cetățeanului, iar dacă și ceilalți consilieri locali vor înțelege asta și vor aplica și ei această politică, va fi bine pentru oraș. Să nu uite că tot ce s-a făcut până acum, s-a realizat cu sprijinul Guvernului Ponta. PSD a adus bani la Târgu-Neamț și nu altcineva. În Consiliul Local Târgu-Neamț trebuie să ne dezbrăcăm de haina de politician”, a menţionat șeful social-democraților din Târgu-Neamț.

La momentul actual, PSD are doar 4 consilieri locali, PDL are 5 consilieri, plus un consilier de la PNȚCD în urma alianței APEL, PNL deține 5 consilieri și PP-DD, doi consilieri. La o simplă privire putem deduce că, în eventualitatea fuziunii PDL-PNL, în legislativul târgnemțean raportul de forțe se va schimba radical, PSD rămânând practic în minoritate, chiar și cu sprijinul celor de la PP-DD.

Ciprian STURZU

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...