Dedicat împlinirii a 180 de ani de la nașterea povestitorului Ion Creangă și a 170 de ani de la nașterea prozatorului Calistrat Hogaș, Târgul de carte „Libris” a fost deschis de oficialități astăzi, 14 septembrie. În ultimul minut, Mircea Dinescu a confirmat organizatorilor că va fi prezent și la ediția din acest an a târgului, dar cu o zi după cea programată, respectiv vineri, 15 septembrie, cu o lansare de carte și un show gastronomic.

Organizatorii și reprezentanții autorităților partenere în acest proiect (ajuns la ediția a VII-a) au urat bun venit participanților și au invitat pietrenii nu doar să viziteze târgul, cât mai ales să cumpere cărți, în virtutea unui vechi și bun obicei sau pentru a descoperi plăcerea de a „ține în mână o carte”.

Mihai Caravan, reprezentantul Camerei de Comerț și Industrie Neamț, a ilustrat pe viu personalitățile scriitoricești omagiate în acest an la Piatra Neamț (vezi foto) și a vorbit despre ajutorul dat de cititori editurilor, ori de câte ori cumpără o carte. Primarul Dragoș Chitic a urat succes participanților la târgul ce se desfășoară într-o zonă consacrată multor evenimente culturale și a îndemnat pietrenii, dându-se drept exemplu, să citească scriitorii autohtoni, clasici sau contemporani, pentru a afla lucruri inedite din vremuri diferite. Vicepreședintele Consiliului Județean, Laurențiu Dulamă a susținut utilitatea cititului, o experiență incomparabilă celei oferită de tehnologia modernă, iar invitatul special al ediției din acest an – Institutul Francez din Iași – prin directorul Vincent Lorenzini a subliniat necesitatea de a reface și extinde tradiționala colaborare culturală româno-franceză, cu un pol important în zona noastră.

Pietrenii sunt așteptați la târgul de carte care-și va închide porțile duminică, 17 septembrie, oferta editurilor fiind mai mult decât accesibilă. (C.I.)

Articolul precedentO femeie din Răucești – capul unei rețele de evazioniști
Articolul următorSe asfaltează intrările în Piatra Neamț. Șeful CJ Neamț anunță când se încheie lucrările
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.