În conferința de presă organizată miercuri la Roman, după foarte multe luni, liberalii au adus în atenția romașcanilor o serie de probleme pe care aceștia consideră că trebuie să le rezolve conducerea administrației locale. Printre acestea se numără și înlocuirea rețelelor de apă și canal depășite ca vârstă de utilizare. L-am întrebat și noi pe președintele Neculai Stan: “Ați lucrat și dumneavoastră la Goscom (n.r. – fostul operator de apă din Roman, unde Stan a ocupat funcția de director tehnic mulți ani) și vreți schimbarea rețelelor de apă pe banii bugetului local sau ai operatorului?” Răspunsul a fost următorul: “Întrebarea are conotații ușor tendențioase!” A venit și explicația ulterioară, dar tot neclară: “Administrația locală este proprietara rețelelor de infrastructură, iar ea deleagă, pentru o perioadă, exploatarea către operator. În alte documente (????), sunt prinse niște obligații ale operatorului pe parcursul exploatării. Dacă ești proprietar, trebuie să cheltui bani! Eu am mai spus și în alte vremuri că erau posibilități, programe speciale pe care se puteau înlocui rețelele. Dar nu s-a dorit”. Firesc, am întrebat iar: “Inclusiv când erați viceprimar? Cine s-a opus”. Răspunsul nu a mai venit, probabil pentru că și mâța se pasează dintr-o curte în alta. “Lucrurile să le luăm acum… Avem probleme actuale de discutat. Trebuie să optimizăm prețul și ulterior să nu mai crească. Dacă reducem pierderile de la 55% la 25% cât e normal în toată lumea, am câștigat ceva. Dar trebuie investiții în infrastructură”. Din bugetul local, mai exact din împrumutul bancar contractat de Primăria Roman, odată cu lucrările la planul integrat de dezvoltare urbană, s-au înlocuit și rețelele de apă și canal pe străzile care au fost modernizate, 30 în total la număr. Apa Serv a promis, anul acesta, că va înlocui conductele pe 6 străzi, 6 pe canalizare și 6 pe apă. (C. MATEI)

Liberalii vor ca Primăria să schimbe rețelele de apă și canal
Autor:
Articolul precedent
Articolul următor
Ultima ora
ACTUALITATE
Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită
Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...
Stiri fierbinti
Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit
O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...
ACTUALITATE
Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit
Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...
Stiri fierbinti
FOTO. Accident devastator la Oltenești, județul Vaslui – o femeie și-a pierdut viața, o alta are o mână amputată
O femeia și-a pierdut viața, o alta a fost transportată cu elicopterul SMURD...
INFRACȚIONAL
Bacău. Percheziții pentru identificarea unor tâlhari – trei bărbați au fost arestați
Trei bărbați cu vârste de 22, 23, respectiv 30 de ani, au fost...
ACTUALITATE
98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan
Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...
INFRACȚIONAL
Femeie din Roman pusă sub acuzare pentru cinci infracțiuni – polițiștii au reținut-o pentru 24 de ore
O femeie de 38 de ani, din Roman, a fost reținută pentru 24...
INFRACȚIONAL
Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital
O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...
ACTUALITATE
Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman
Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...
RELIGIE
FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva
Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...


