Liber la achiziții publice

achizitii publice

Din seria lucrurilor bune pe care le face un Parlament pentru cei care l-au ales, a fost adoptat proiectul de lege care aprobă OG 77/2012, litera de căpătâi în ce înseamnă atribuirea contractelor de achiziții publice, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a serviciilor.

Potrivit acesteia, autoritatea contractantă – adică orice autoritate publică, de la primării și consilii județene până la instituții locale sau centrale – poate achiziționa direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea achiziției nu depășește echivalentul în lei a 30.000 euro (pentru produse ori servicii), respectiv a 100.000 euro (pentru lucrări), iar achiziția se realizează pe baza de document justificativ. Prețuri fără TVA.

Autoritățile publice primesc astfel undă verde să acorde contracte fără licitaţie, nu trebuie să mai trimită notificare în SEAP la achiziții mai mari de 5.000 de euro, iar prevederea care elimina din licitații ”serviciile necuantificabile” a fost scoasă și ea. În virtutea unei legi menite să ”reducă birocraţia şi să alinieze legislaţia naţională cu cea comunitară”. Pragul anterior era de 15.000 de euro. (I.C.)

Autor:

Ultima ora

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...

Muniție descoperită în timpul unor lucrări la Roman și Tămășeni

Echipa pirotehnică din cadrul ISU Neamț a intervenit, pe...