La jumătate de an după ce i-a expirat contractul de management de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, dr. Letiţia Damoc a obţinut o hotărâre judecătorească de „reparaţie”, care nu-i mai foloseşte decât strict financiar. Tribunalul Neamţ i-a respins cererea de despăgubiri morale, de 100.000 de euro, dar i-a acordat salariul de manager pentru perioada în care ar fi trebuit să deţină funcţia. Raportul de control, în baza căruia a fost demisă, a rămas însă în picioare, deşi dispoziţia de demitere a Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ a fost anulată.
În asemenea condiţii, dr. Damoc crede că războiul abia începe: „Voi face o nouă plângere în instanţă, pentru că este evident că mi-au fost lezate drepturile. Dacă procesul s-ar fi terminat înainte de luna octombrie, aş fi fost repusă pe funcţie. Aşa, pot să mă întorc doar dacă mă hotărăsc să particip la concursul care se va organiza. Şi nu ştiu încă dacă voi face asta, pentru că-mi doresc să-mi continui activitatea la Spitalul Bicaz. Simultan, voi acţiona pas cu pas pentru a demonta acuzaţiile care mi s-au adus. Nu am furat niciodată, aşa cum au încercat unii să acrediteze ideea, şi am acţionat cu bună credinţă. Există posibilitatea unor erori, însă n-au fost cu intenţie şi le-am îndreptat imediat. Plecarea mea la Bicaz a fost determinată, în primul rând, de faptul că n-am mai suportat să văd în jurul meu lucruri care să mă întristeze. Degradarea relaţiilor cu unii dintre colegi a fost primul motiv. N-am mai simţit echipa aceea în care am investit sufleteşte 20 de ani. Am luat-o de la început, deşi cu cât te apropii de 50 de ani, cu atât e mai dificil s-o iei de la capăt, dar am preferat să mă retrag. Nu m-am dat bolnavă, n-am murit, viaţa mea nu s-a terminat odată cu înlăturarea, pe nedrept, de la Ambulanţă. Am greşit că mi-am pus sufletul pe tavă şi cineva a venit cu bisturiul şi l-a tăiat, feliuţe, feliuţe. De acum voi fi mai atentă şi voi deschide ochii mai bine, mai ales în faţa oamenilor cărora le-am dat, cândva, posibilitatea să câştige o pâine şi să obţină o casă – se ştiu ei cine sunt”.
Cel mai probabil, Direcţia de Sănătate Publică şi Ministerul Sănătăţii – care pe parcursul procesului a încercat să se retragă din cauză pe motiv că nu ar avea calitate, vor uza de dreptul de apel şi vor ataca decizia instanţei de la Neamţ. Rămâne de văzut cum va soluţiona Curtea de Apel Bacău litigiul de muncă şi, în cazul în care va păstra sentinţa iniţială, cum se va descurca Serviciul de Ambulanţă Neamţ cu plăţile la „dublu” pentru manager şi întregul comitet director, pentru că şi ceilalţi doi membri ai comitetului demişi de DSP şi-au recâştigat drepturile băneşti. (Cristina MIRCEA)