Leoreanu: “O să coordonez şi PDL și PMP”

La o lună după ce a anunțat că în campania electorală de la europarlamentare va munci pentru PMP, primarul Laurențiu Leoreanu, încă membru PDL, a precizat că nu-și va lăsa partidul să moară. Mai mult, acesta spune că și-a făcut un calcul și la alegerile din luna mai vrea ca PMP și PDL să obțină cel mai mare număr de voturi în municipiu.

Deși inițial a precizat că nu va ajuta PDL-ul să facă o acțiune de Paște, la câteva secunde edilul s-a răzgândit și a precizat că va da o mână de ajutor și președintelui Vasile Bețianu. “Nu pot spune cum, dar o să-i ajut. O să coordonez ambele partide. Vreau ca PDL și PMP, împreună, să obțină la alegeri primul loc. Aproape de 50%, dar în mod sigur vreau peste 40%”, este rămășagul edilului.

Acesta a mai precizat că este la zi cu cotizația în PDL și că este sigur că PSD nu va putea obține la Roman un procent de 50% la europarlamentare. Întrebat despre lista PMP de la alegerile viitoare, primarul Laurențiu Leoreanu a recunoscut că nu știe exact numele tuturor candidaților, dar că, în campania electorală, îi va vorbi de bine și de rău pe toți cei nominalizați, indiferent de culoarea lor politică. (C. MATEI)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...