Lenuţa Burueană, recuperare după operație

Lenuta Burueana

Atleta Lenuța Burueană de la CS Ceahlăul-LPS, cea mai bună junioară a României în probele de aruncări, se află în perioada de recuperare, după ce în luna noiembrie a suferit o intervenție laparoscopică la genunchiul stâng. “Se simte bine acum. I s-a curățat meniscul şi i s-a îndreptat rotula. Este aptă pentru antrenamente, însă nu la intensitate maximă. Sperăm să îndeplinim normele pentru participarea la CM de junioare unu, din vară, din SUA. Dacă recuperarea va decurge bine, există şanse să participăm şi la câteva concursuri în sezonul de sală, dacă nu, prima competiție va fi în luna mai, o etapă de Grand-Prix înainte de Campionatele Naționale”, a spus antrenorul Dan Cojocaru.

Elevă în clasa a 12-a la Liceul cu Program Sportiv din Piatra Neamț, Lenuța Burueană va împlini în luna aprilie 18 ani. “Cel mai important  examen în acest an pentru mine este bacalaureatul. Momentan mă simt bine, fac aruncări din şezut, folosesc şi mingi medicinale şi cred că totul o să fie aşa cum îmi doresc. Vreau să particip la Campionatele Naționale de sală pentru a câştiga un nou titlu în întrecerea junioarelor unu. O să vedem cum o să evoluez cu recuperarea până atunci”, a declarat atleta de la CS Ceahlăul-LPS.

Pentru a ajunge la Campionatele Mondiale de junioare unu din Statele Unite ale Americii, aruncătoarea de greutate şi disc trebuie să îndeplinească baremele stabilite de forul internațional: 14,50 m la bilă şi 47, 50 m la disc. “Sunt rezultate pe care ea le-a obținut anul trecut, dar pentru o participare la Campionatele Mondiale trebuie reconfirmate”, a precizat tehnicianul Dan Cojocaru. (A.M.)

Autor:

Ultima ora

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

FOTO. Vaslui. Incendiu într-un apartament din Bârlad – 20 de persoane au fost evacuate

Un incendiu a izbucnit în seara de 5 septembrie...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...