Lenuța Burueană, campioană naţională universitară

Lenuța Burueană, campioană naţională universitarăAruncătoarea de disc și greutate Lenuța Burueană (20 de ani), de la CS Ceahlăul Piatra Neamț, a câștigat cununa cu lauri și-n acest an la Campionatele Naționale Universitare. Chiar dacă rezultatul cifric nu a fost cel așteptat, ea aruncând doar 16,07 metri, eleva profesorului Dan Cojocaru, studentă la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava a câștigat la pas al doilea titlu universitar din carieră la greutate, cu bila de 4 kilograme. Întrecerile au avut loc la sfârșitul săptămânii trecute în sala cu pista circulară din Bacău și au contat și pentru etapa a doua de Grand Prix, din cadrul Campionatului Național de seniori, tineret și juniori 1. Sportiva clubului Ceahlăul a fost urmată de Andreea Huzum-Vitan (”U” Bacău) care a aruncat 13,49 metri și de Dana Voicu (Academia de Poliție) cu rezultatul cifric de 13,20 metri. În actualul sezon de sală, Lenuța Burueană a devenit campioană națională universitară, a câștigat primele două etape de Grad Prix și a îndeplinit baremul de participare la Campionatele Europene rezervate seniorilor care vor avea loc în luna martie, la Belgrad, în Serbia. (Ana MOISE)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...