Legea prin care autorităţile pot închide localurile care încalcă regulile de siguranţă este aprobată de mai bine de 4 luni. Totuşi, pe tipic românesc, lipseau normele de aplicare, pe care guvernul le-a aprobat abia marţi, 3 noiembrie, la 4 zile după tragedia din Colectiv.
Ce se poate face acum? ISU a primit dreptul să închidă cluburile care încalcă măsurile de securitate la incendiu. Pot fi închise şi localurile care acceptă mai mulţi clienţi decât au capacitate. Măsură e valabilă în cazul în care depăşesc cu peste 10% numărul de clienţi pentru care a fost acordată autorizaţia de securitate la incendiu. Aceeaşi măsură se aplică şi dacă una dintre uşile de evacuare obligatorii este desfiinţată. Sigiliul va fi pus şi pe localurile care depăşesc numărul de niveluri supraterane admise, iar instalaţiile sau sistemele de stingere a incendiilor sunt desfiinţate. Patronilor li se ia dreptul de a-şi continua activitatea şi sunt obligaţi să plătească amenzi chiar şi de 100.000 de lei.
Dacă regulile ar fi fost stabilite la 30 de zile după aprobarea legii, pompierii aveau dreptul să închidă clubul “Colectiv”. Condiţiile existau: suprafaţa depăşea 340 de mp, era o singură uşă, iar numărul de clienţi depăşea cu mult capacitatea autorizată. În plus, localul funcţiona pe baza unei declaraţii pe proprie răspundere, modalitate ce nu mai este valabilă din 2007. Nu s-a întâmplat aşa… (ZCH NEWS; FOTO: Inquam Photos)