Lansare de carte la Librăria Humanitas Piatra Neamț

Lansare de carte la Librăria Humanitas Piatra NeamțLibrăria Humanitars din Piatra Neamț găzduiește lansarea volumului „Am fost la capătul lumii”, semnat de Liviu Stănescu, apărut recent la Editura Humanitas. Evenimentul are loc pe 3 octombrie, cu începere de la ora 18:00, în prezența autorului și a scriitorului Emil Nadler, redactorul șef al revistei de literatură, arte și atitudini „Conta”. Evenimentul face parte din turneul național de promovare a cărții, iar în afară de Piatra Neamț acțiuni similare sunt programate la Târgu Mureș, Bistrița, Iași, Focșani, Galați, Brăila, Sibiu, Cluj și Oradea.

Liviu Stănescu este pasionat de drumuri umblate, dar mai ales de cele neumblate, de fotografii și, mai nou, de scris. În 1992 a deschis primul restaurant indian în România, iar în 1995-primul club de muzică rock live din țară. A urmat apoi un restaurant marocan și în 1998-cea mai mare terasă din București care găzduia concerte live. Neastâmpărul l-a făcut să treacă în viteză pe lângă alte afaceri care, odată ajunse în vârf, au fost ulterior părăsite. S-a oprit apoi, niște ani din viața profesională, la o companie de închiriere de echipamente profesionale de sunet, lumini și scenotehnică. Noul job l-a purtat prin țară alături de marile trupe rock ale momentului, în turneele lor. A călătorit în 105 țări și a ajuns la Ushuaia, Cape Town, Capo da Roca, Tonga, Insula Paștelui, Insula Galapagos și la polul Sud. În călătoriile lui a trăit marele cutremur din Nepal, de 8,1 grade Richter, pe cel din India de 7,4 grade, precum și prima zi a războiului civil din Kenia. În Iran s-a îmbolnăvit de febră tifoidă și doar șansa l-a ajutat să scape cu bine. Multe din aceste aventuri se regăsesc în paginile volumului „Am fost la capătul lumii”.

„O carte-mesaj aruncat într-o stoclă, un document bun de pus într-o capsulă a timpului pentru a fi înțeles de niște norocoși supraviețuitori din viitor”, notează Cristian Lascu. „Poți să desenezi cearcănele asfințitului? De bună seamă. Dar să numeri stropii unei cascade? Și asta. Dar să zâmbești din buric? Ba bine că nu. Se întâmplă așa fiindcă Liviu Stănescu, mărturisitorul acestui drum la capătul lumii, este un personaj care sfidează calapoadele. Și asta încă n-ar fi nimic, s-au mai văzut ciudați care îți curentează simțurile și te țin mereu în alertă. Povestea cărții lui Liviu Stănescu este că e ea însăși un personaj. O alcătuire subtilă, surprinzătoare și rafinată, care te absoarbe și te transformă în bagaj numai bun de cărat spre capătul lumii și spre capetele iubirii. (Câte? La întrebarea asta nici Hidra nu știe răspunsul.) Am fost la capătul lumii este o foaie de drum afectiv și existențial, o declarație de dragoste, de desnădejde, un poem cu suișuri și coborâșuri, cu înălțimi alpine și câmpii potopite cu mlaștini. Când privești depărtările, iar ele îți întorc  privirea, se cheamă că ai deprinderea să descoperi oglinzi pretutindeni și să li te arăți așa cum ești: fără cosmetice scumpe, dar cu sufletul în palmă. Când în extaz sau în jubilație, când sângerănd, Liviu Stănescu ilistrează spelndid diferența dintre turist și călător, dintre colecționarul de obiective și spiritul iscoditor, care străbate lumea cu o candelă în inimă. Și cu obrazul colorat pe rând de bucurie, de îndoială, de neliniște”-Radu Paraschivescu.

(G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...