WhatsApp Image 2023 10 02 at 19.14.36Librăria Humanitars din Piatra Neamț găzduiește lansarea volumului „Am fost la capătul lumii”, semnat de Liviu Stănescu, apărut recent la Editura Humanitas. Evenimentul are loc pe 3 octombrie, cu începere de la ora 18:00, în prezența autorului și a scriitorului Emil Nadler, redactorul șef al revistei de literatură, arte și atitudini „Conta”. Evenimentul face parte din turneul național de promovare a cărții, iar în afară de Piatra Neamț acțiuni similare sunt programate la Târgu Mureș, Bistrița, Iași, Focșani, Galați, Brăila, Sibiu, Cluj și Oradea.

Liviu Stănescu este pasionat de drumuri umblate, dar mai ales de cele neumblate, de fotografii și, mai nou, de scris. În 1992 a deschis primul restaurant indian în România, iar în 1995-primul club de muzică rock live din țară. A urmat apoi un restaurant marocan și în 1998-cea mai mare terasă din București care găzduia concerte live. Neastâmpărul l-a făcut să treacă în viteză pe lângă alte afaceri care, odată ajunse în vârf, au fost ulterior părăsite. S-a oprit apoi, niște ani din viața profesională, la o companie de închiriere de echipamente profesionale de sunet, lumini și scenotehnică. Noul job l-a purtat prin țară alături de marile trupe rock ale momentului, în turneele lor. A călătorit în 105 țări și a ajuns la Ushuaia, Cape Town, Capo da Roca, Tonga, Insula Paștelui, Insula Galapagos și la polul Sud. În călătoriile lui a trăit marele cutremur din Nepal, de 8,1 grade Richter, pe cel din India de 7,4 grade, precum și prima zi a războiului civil din Kenia. În Iran s-a îmbolnăvit de febră tifoidă și doar șansa l-a ajutat să scape cu bine. Multe din aceste aventuri se regăsesc în paginile volumului „Am fost la capătul lumii”.

O carte-mesaj aruncat într-o stoclă, un document bun de pus într-o capsulă a timpului pentru a fi înțeles de niște norocoși supraviețuitori din viitor”, notează Cristian Lascu. „Poți să desenezi cearcănele asfințitului? De bună seamă. Dar să numeri stropii unei cascade? Și asta. Dar să zâmbești din buric? Ba bine că nu. Se întâmplă așa fiindcă Liviu Stănescu, mărturisitorul acestui drum la capătul lumii, este un personaj care sfidează calapoadele. Și asta încă n-ar fi nimic, s-au mai văzut ciudați care îți curentează simțurile și te țin mereu în alertă. Povestea cărții lui Liviu Stănescu este că e ea însăși un personaj. O alcătuire subtilă, surprinzătoare și rafinată, care te absoarbe și te transformă în bagaj numai bun de cărat spre capătul lumii și spre capetele iubirii. (Câte? La întrebarea asta nici Hidra nu știe răspunsul.) Am fost la capătul lumii este o foaie de drum afectiv și existențial, o declarație de dragoste, de desnădejde, un poem cu suișuri și coborâșuri, cu înălțimi alpine și câmpii potopite cu mlaștini. Când privești depărtările, iar ele îți întorc  privirea, se cheamă că ai deprinderea să descoperi oglinzi pretutindeni și să li te arăți așa cum ești: fără cosmetice scumpe, dar cu sufletul în palmă. Când în extaz sau în jubilație, când sângerănd, Liviu Stănescu ilistrează spelndid diferența dintre turist și călător, dintre colecționarul de obiective și spiritul iscoditor, care străbate lumea cu o candelă în inimă. Și cu obrazul colorat pe rând de bucurie, de îndoială, de neliniște”-Radu Paraschivescu.

(G.S.)

Articolul precedentFOTO. Cum s-a ajuns la cultivatorul de canabis: hoții care l-au prădat au fost prinși în flagrant
Articolul următorAlegeri pentru Structura Teritorială Neamț a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.