Lansare de carte la aniversarea clubului Ceahlăul

Gelu Cracana

Ofițerul de presă al Ceahlăului, Gelu Crăcană, își va lansa oficial noul volum din seria dedicată istoriei clubului de fotbal pietrean, în jurul datei de 18 octombrie, la aniversarea a 95 de ani de existență. Noul volum din seria ”File din istoria Ceahlăului” se intitulează sugestiv ”Ceahlăul & ABBA” și surprinde evenimentele importante petrecute în ultimul deceniu fotbalistic al formației pietrene, între 2004 și 2014, când fotbalul pietrean a alternat evoluțiile bune din liga secundă cu cele dezamăgitoare din prima ligă.

Alăturarea literelor de tipar ale celor două divizii, A și B, din campionatul României, dau numele celebrei formații suedeze ABBA, care a marcat muzica pop internațională. Dincolo de diversele formule ale conducerii administrative și antrenorii care s-au perindat pe banca tehnică, în această perioadă Ceahlăul și-a schimbat sigla, culorile oficiale, iar portocaliul a fost (și este) culoarea predominantă a Stadionului Municipal din Piatra Neamț. (M. STOIAN)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...