reclama autocenter

Treabă românească: să începi un lucru şi să nu-l duci până la capăt. Cu bucurie aflam la sfârşitul anului 2012 că Filiala Neamţ a Uniunii Artiştilor Plastici a instituit un premiu, “Artistul anului”, care să se acorde la finalul fiecărui an unui artist plastic, membru al Filialei, cu cea mai bogată activitate: cele mai multe expoziţii personale, cele mai notorii participări la diferite expoziţii colective în ţară şi peste hotare, un premiu care să scoată în evidenţă activitatea plastică a cuiva din filială.

Coincidenţă sau nu, primul astfel de premiu a fost acordat preşedintelui filialei care a iniţiat trofeul, pictorului Ştefan Potop – de altfel, unul din cei mai importanţi artişti plastici nemţeni, pictor cu reale izbânzi în arta plastică românească (dar care, cât timp era, este, pe funcţie se afla, se află, cam în incompatibilitate de a lua un premiu al filialei pe care o conduce). Singurul lucru care chiar nu ne-a interesat a fost valoarea în bani a acestei distincţii; în fond, un premiu îşi capătă notorietate nu prin valoarea lui bănească ci, în primul rând, prin notorietatea numelor aflate pe lista celor care îl iau.

Ca să dau un exemplu concret, la cele vreo 25 de ediţii ale Premiului Naţional de Poezie “Mihai Eminescu” de la Botoşani, care a recompensat pe cei mai prestigioşi poeţi români aflaţi în viaţă, valoarea acestui premiu prestigios, niciodată în sumă fixă, a crescut sau a scăzut de la un an la altul în funcţie de suma aprobată de consilierii locali ai municipiului care sponsorizează premiul. În al doilea an, adică la sfârşitul lui 2013, cel fericit cu acest premiu a fost pictorul Dumitru Bezem, alt nume important al plasticii româneşti care, în acel an, se întrecuse pe sine cu un număr impresionant de expoziţii plus câteva participări notorii prin ţară şi străinătate.

Zilele trecute m-am interesat cui a revenit acest premiu în 2014, ca să ştiu pe cine să felicit (după consumarea evenimentului, pentru că la vernisajul expoziţiei din decembrie nu am fost, vernisajul fiind planificat la aceeaşi oră cu o altă manifestare, literară, la Biblioteca judeţeană – fapt deloc inspirat, dar care se întâmplă mereu la Piatra Neamţ). “Păi, nu s-a mai dat – mi s-a spus -, nu s-a mai dat, pentru că nu sunt bani!!!” Bine, dar o diplomă simbolică s-ar fi putut scrie, nu? – i-am sugerat lui Ştefan Potop. Nu a fost de acord. Îl auzisem şi pe o înregistrare a vernisajului: “Anul acesta nu am putut să onorăm premiul Artistul anului, cu toate că a fost un an foarte mănos pentru unii dintre colegii noştri: Dumitru Bostan jr., Mircea Răzvan Ciacâru, Lucian Tudorache, Mircea Titus Romanescu. Aceştia ar fi meritat cu prisosinţă să intre în calculele noastre. Pe Dumitru Bezem nu l-am amintit pentru că a luat anul trecut… Acum suntem într-o situaţie financiară cam la limită. Stăm destul de prost cu partea materială, stăm mai bine cu partea spirituală” – a declarat el în loc de a anunţa premiantul de anul acesta.

Contactându-l la telefon, a reconfirmat acest fapt, anul acesta nu sunt bani şi, deci, nu se dă premiu. “În artă nu trebuie să lucrezi pentru premii” (înţeleaptă cugetare!) – ne-a precizat Ştefan Potop, după ce a încercat să ne convingă că aşa e normal, adică să se dea premiul acesta anual doar în anii în care situaţia financiară a filialei este pe plus. Tot de la el am aflat că în anii anteriori valoarea acestui premiu a fost de 600 de lei şi că nu există un juriu care să desemneze premianul fiecărui an, ci acest lucru se stabileşte de adunarea generală (!), adunare generală care până acum avea loc în decembrie, iar de la anul se va desfăşura primăvara. Original juriu! Ne-a mai vorbit preşedintele că o parte din membrii filialei nemţene nici măcar nu-şi achită cotizaţia, asta fiind şi una din cauzele lipsei de bani. Ştefan Potop a conchis: “Nu dăm doar o bucată de carton, fără bani, doar ca să satisfacem anumite orgolii. Am fi declanşat alte discuţii, de ce anul trecut cu bani şi anul acesta fără. Când vom avea bani vom da şi premiu”.

Aşadar, pictorii nemţeni trebuie să se înveţe aşa: un an cu premiu – un an fără premiu. Dacă acesta se mai poate numi premiu, instituţia premiului fiind de fapt altceva decât un ajutor bănesc pe care îl dai doar când te ţine punga.

Nicolae SAVA

Articolul precedentEpiscopii Ioachim Băcăuanul și Calinic Botoșăneanul, propuși pentru scaunul arhiepiscopal de la Roman
Articolul următorTârgu-Neamț: A scăzut gradul de îndatorare al primăriei