pietricica turism

Pentru a contrazice expresia că, după război mulți viteji răsar, o distinsă doamnă deputat de la noi și fost vice primăreasă s-o gândit pe persoană fizică că, mai este altă zicere de la Ion Creangă, plină de miez – La plăcinte înainte, la răzbel înapoi – așa că o găsit de cuviință să lanseze o invitație la o plăcintă pentru mai mulți contemporani implicați într-un fel sau altul în campania electorală. Acuma, din ce am observat, trendul momentului este fapta, dar în cazul doamnei Mihaela, faptele trebuiesc precedate de vorba bună, asezonate și cu un ceai de fructe lângă o coptură dibace de casă, mai cu seamă dacă, peste ceva vreme, o să vorbim despre o posibilă candidatură la primăria Pietrei. Nu știm cu o să se rezolve cu faptele precedente, care sunt urmate de vorbe, evident nu foarte dulci.

La instituția condusă cu abnegație de dom gheneral Stan se întâmplă lucruri ciudate. Mai exact, după plecarea unui dom inșpectore mai devreme la pensie și îngrijit animale mici, s-o căutat ce o făcut omu de s-o parcat înainte de vreme. Și ce să vezi? Domnul în cauză dădea rapoartele cam cum făceau pe vremuri președinții de CAP, adică dichisea din condei orice situație, ca să deie bine la cel ce citește și trebe să ia decizii. Altfel zis, metehnele trecutului cu vopsitul frunzelor și agățatul merelor încă nu s-o topit. Acuma, vă dați seama că cei rămași trebe să dreagă busuiocu, adică alte belele pe cap, plus încă una legată de modul cum să-l tragă de răspundere pe ins. Pe de altă parte noi credem că omu o știut ce face, așa că …

Cu intenție sau nu, pe pereții la ce-o mai rămas prin piață s-o lipit afișe cu candidați taman peste cele care avertizau că operează în zonă un derbedeu minor, devenit celebru după ce s-o constatat că, nimeni nu-i poate face nimica, pe motiv de lipsă de buletin. Colegii s-o prins de figura asta și o cam râs la gazetă, așa că slujbașii urbani o trecut la arme și azi nu mai vedeai urmă de afișe cu social democratu, darmite cu Orlando. Pe de-o parte e bine, se face curățenie, dar e și un semn că, se dorește ștergerea cât mai degrabă a învinsului din peisaj, cu toate că dacă România era cât județu nostru, depunea jurământu cu mâna pe biblie. Noroc că, afișele puse peste cele cu Orlando, au fost făcute din hârtie bună, că altfel ieșea dandana cu apropierea dintre sintagma – Mândru că sunt român! și chipul pungașului din piață.