0:00

La mulți (b)ani, domnule subprefect!, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Vlad Angheluță, subprefect de Neamț, care împlinește astăzi 38 de ani trecute fix, pare a fi un tânăr cu foarte mare aplecare spre tot ce e comercial. În 1997, abia licențiat în managementul firmei la Universitatea Cuza din Iași, și-a găsit un post pe măsura licenței – agent comercial la Trust Daniel SRL Târgu Neamț. Acolo, conform CV-ului oficial, a lucrat 11 luni, până în 01.10.1998, după care a luat pauză de un an, pentru a se întoarce în câmpul muncii, la Conservfruct SRL Bălțătești, unde a petrecut patru ani și jumătate. La finalul experienței acumulate în conserve din fructe de pădure, dl. Angheluță a intrat cu CV-ul într-o nouă zonă neagră, pentru a apărea, în 2006, director la societatea comercială Zim Trade SRL. A rămas acolo până pe 16 mai 2013, cu exact o lună înainte de a ajunge inspector I principal la DAPS Roman, compartimentul Prestații Sociale, din cadrul Primăriei Roman. La fix o lună și săptămâna, Guvernul l-a remarcat, pe el cu, deopotrivă, capacitățile personale, administrative și mai ales de baștină, fapt pentru care premierul îl numește subprefect de Neamț. Ca tânăr plin de calități, dl. Angheluță declară că, dincolo de originea sănătoasă, are și abilități. Dincolo de cele cunoscute de toată lumea, dar mai ales de președintele PSD Neamț, în compania căruia este văzut frecvent și cu care obișnuiește să întrețină multe ocazii sociale și discuții evident apolitice, remarcăm în CV-ul dlui. subprefect abilități precum, cităm: ”abilitatea de recepționare, înțelegere și soluționare eficientă a cererilor populației, capacitatea de identificare, organizare și gestionare a proiectelor în sprijinul populației, stil modern de conducere, spirit de inițiativă”. Miezul din gogoașă îl reprezintă utilizarea profesională a PC-ului, care, la dl. Angheluță nu include Facebook sau Twitter, dar cuprinde pachetul Windows, care, după cum știu bine și alți înalți funcționari publici, are în dotările de bază Solitaire-ul.

În calitate de utilizator independent, dl. subprefect știe și limbi. Mai ales greaca. În privința englezei și francezei, deja discutăm de alt nivel, de ascultare doar (utilizator experimentat).

Declarația de avere, la cei 38 de ani ai săi, are doar două rubrici demne de luat în seamă: terenuri/case și datorii. În prima situație, discutăm despre 3 terenuri în intravilanul Târgului de Neamț: 707 mp primiți prin donație în 2006, cu o casă aferentă de 121 mp, 519 mp cumpărați jumi’-juma’ cu soția, pe care a construit, tot cu soția, o casă de 168 mp, și încă un teren de 597 mp, moștenit la pachet cu o casă de 76 mp.

Are 39.500 euro datorie la BCR, din 2007, scadent în 2027. Ca să-și plătească creditul, până să ajungă subprefect, în anul 2012, a câștigat 21.156 lei (1.763 lei/lunar) ca director la Zim Trade și 4.999 lei ca asistent brokeraj la Francize SRL.

Declarația de interese a dlui. Angheluță ar fi aproape virgină dacă n-ar exista o asociație sportivă, numită Bella Târgu Neamț, în care apare ca membru în comitetul director. În acest moment, potrivit declarațiilor proprii, pe care și le asumă, nu mai apare niciun fel de interes față de societatea Zim Trade, unde era acționar alături de soție, administrator și director. Dacă ar fi să ne raportăm numai la adresa pe care și-o dă în CV drept domiciliu, constatăm că ea corespunde exact cu adresa firmei. Avantajul funcției de subprefect este că în declarație nu trebuie să treacă numele firmei soției, atâta timp cât ea nu are contracte cu firme de stat sau instituții publice. Un alt avantaj este că nici el, nici soția nu sunt obligați să treacă apartamentul primit de la Primăria Târgu Neamț pe liste ANL, apartament primit, probabil, ca să fie respectată legea întru totul, înainte de a avea vreuna din cele trei case de locuit. Probabil că imediat după ce au primit locuința ANL, a urmat donația terenului cu prima casă și de aceea nu au prea folosit ”personal” domiciliul de la bloc. Cât a fost folosit și de cine este strict problema Primăriei Târgu Neamț, unde ne îndoim că vor apărea vreodată semne de întrebare, chiar dacă repartiția s-a făcut pe vremea primarului Arnăutu și cam tot ce-a fost pe vremea lui s-a controlat.

Redacția Ziarului Ceahlăul® urează domnului subprefect Vlad Angheluță la mai mare și toate cele bune!

Valentin BĂLĂNESCU

Dana OSTAHIE

Articolul precedentSperanța – ţara nimănui?
Articolul următorArgint pentru Biruinţa Gherăeşti la Cupa României

5 COMENTARII

  1. Multumim pentru stirile acestea la obiect! Dl. Angheluta este simpatic, mult mai simpatic decat altii, ati spus-o chiar dvs, saptamana trecuta. Aferim.
    Ii uram si noi la multi ani, sanatate si putere de munca, in interesul judetului Neamt.

    Restul… e ca in Nichita:

    Ceasul bate singur, nu suntem de fata
    Zidul are singur ferestre
    Cine stie, cine spune,
    cine invata
    Primeste o piatra de zestre.

  2. L-am văzut pe dl. subprefect la Zilele Oraşului Tg. Neamţ. Mi-a făcut o bună impresie.

  3. La multi ani !
    Si multa sanatate , prosperitate si curaj de a se delimita de cei patati si corupti care misuna imprejurul domniei sale , care de ani de zile sfiidind legile in vigoare au adus imense deservicii si prejudicii grave Romaniei si romanilor.
    Este o performanta a musamalizarilor , ca un judet ca Neamtul fruntas pe tara la coruptie , evaziune fiscala , tot felul de injustitii comise de Justitie , sa nu fie pedepsit nici un vinovat , din contra a fost promovati in functii superioare.
    Nimeni nu se autosesizeaza , nimeni nu i-a nici o atitudine si nici o masura , asemenea debandada nu a fost nici in timpul dictaturii.
    Marea majoritate a solutionarilor importante se face la termenul legal doar cu pile , cunostinte , relatiii….
    Cine sa combata coruptia daca in functiile cheie exista insasi marii corupti ?!
    Desigur pentru domnul Subprefect este o misiune dificila si titanica , de a face ceva bun pentru amaritii a caror drepturi sint calcate de ani buni in picioare , fapte arhicunoscute de catre Opinia Publica !
    Din toata inima ii doresc domnului Subprefect sa reuseasca si sa aiba rezultate de anvergura si remarcabile pentru care cetatenii judetului Neamt sa-i fie recunascatori in viitor , pentru ai acorda sprijin in realizarea unei cariere politice , in interesul Romaniei si al nostru al tuturor cetatenilor.
    Speram ca domnia-sa sa fie un exemplu bun de urmat si pentru alti politicieni tineri , care sa transforme Romania inspre bine , iar litera si spiritul legii sa fie respectat si aplicat prompt si corect , fara tergiversari de culise dubioase partinitoare intereselor mafiote , care au napadit ca burenile toate Institutiile statului Roman.
    Doamne ajuta !
    Poate se intimpla o minune !
    Sanatate , curaj si buna credinta pentru cei multi domnule Subprefect !

  4. Sa traiasca dl deputat Arsene si domnu Angheluta senior -fost director de banci pe ici colo….! DACA NU ERA TATICU CINE ERA OARE DL VLAD ANGHELUTA?DAI BANU IEI CIOLANU!SUCCES IN MANDATUL DE SUBPREFECT DAR SUNT CONVINSA CA VA FI DOAR UN FAS CA SI CEILALTI DINAINTEA LUI.E incomparabil mai bun decat Truta junior(desemnat de Arsene sef la Casa de sanatate asta iarna) dar nu va face fata pe post din diverse motive.Chiar de va confirma in acest post,dl Angheluta va fi in final O RESURSA UNAMA IROSITA DIN CAUZA SISTEMULUI TICALOSIT.O SA VEDETI CE DREPTATE AM PESTE UN AN! SUCCES DL VLAD ,NUMAI BINE SI SPOR IN AFACERI DE TOT FELUL…….ca de asta ati ajuns subprefect,nu????

  5. Sa nu uit..domnul Angheluta a candidat asta vara la alegerile locale penrtu un loc de consilier local ca INDEPENDENT (SUSTINUT DE ARNAUTI si pe rol de iepuras!!)va mai aduceti aminte ce interviuri dadea in ziare .prin care isi manifesta pretuirea pentru ARNAUTI?????

Comentariile sunt închise.