„La mulți ani, de Ziua Educației!”

viorel stan 2014 02Mesajul inspectorului școlar general al ISJ Neamț, prof. Viorel Stan

  • Natura ne aseamănă, educaţia ne deosebeşte! (Confucius)

Din 1994, în data de 5 octombrie, întreaga lume sărbătorește Ziua Internațională a Profesorului. Dată importantă în calendarul UNESCO, 5 octombrie readuce în atenție rolul covârșitor al educației pentru orice societate. În plus, aminteşte momentul solemn al semnării, în 1966, a recomandărilor UNESCO/ILO (International Labour Organization) referitoare la statutul profesorului. Evenimentul marchează faptul că educaţia de calitate reprezintă cheia unei reuşite profesionale.

La ceas de sărbătoare elogiem rostul, strădania şi răbdarea dascălului, inocenţa, visurile şi creativitatea copiilor. De la Comenius încoace, recunoaştem că şcoala este un atelier al umanităţii si drumul regal spre înţelepciune. Întreaga noastră consideraţie se îndreaptă astăzi către cei care construiesc personalităţi, către cei care ştiu să ridice profesia de dascăl la rang de artă.

În memoria fiecăruia dintre noi se află o amintire de suflet, amintirea primului nostru dascăl, prima persoană care ne-a desluşit tainele cititului şi scrisului. Mai târziu, în bagajul nostru emoţional rămân personalităţile care ne-au marcat existenţa, oamenii care ne-au modelat caracterul şi, bineînţeles, colegii de clasă, prieteni pentru o viaţă sau pur şi simplu apariţii efemere, uitate undeva în praful timpului. Şcoala este primul loc care oferă un model la scară redusă a unei societăţi, prin şcoală şi educaţie putem contura viitorul unei societăţi.
In acesta zi deosebită, Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ mulţumeşte tuturor dascălilor care, înainte de orice, au în grijă sufletul şi mintea copiilor.

La mulţi ani de Ziua Educaţiei! Vă dorim multă sănătate dragi copii, stimaţi dascăli, stimaţi părinţi şi parteneri tradiţionali!

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...