L5B Siretul Doljeşti-Unirea Tămăşeni, dispută pentru locul 2

Partida Siretul Doljeşti-Unirea Tămăşeni se anunţă cea mai interesantă a rundei a cincea din cadrul Seriei B a Ligii a V-a. Etapa este programată duminică, 14 octombrie, de la ora 11:00.

L5B Siretul Doljeşti-Unirea Tămăşeni, dispută pentru locul 2
SIRETUL DOLJEŞTI 2018 (foto arhivă)

„Sperăm să fie un meci frumos. Suntem două echipe formate din tineri preocupaţi să joace fotbal. Va fi un meci disputat, dar ne dorim să nu fie incidente sau accidentări. Având mai multă experienţă decât ei, sperăm să şi câştigăm”, a declarat Albert Lungu, organizatorul de competiţii al Siretului Doljeşti.

L5B Siretul Doljeşti-Unirea Tămăşeni, dispută pentru locul 2
UNIREA TĂMĂŞENI 2018

„Meciul va fi foarte greu, mai ales că am văzut că şi-au revenit după un debut mai nefericit. Suntem totuşi cu gândul la victorie. I-am văzut pe băieţii mei patru etape de acum, le-am estimat potenţialul şi am încredere maximă în ei. Va fi un meci frumos, spectaculos, ambele echipe având jucători tineri. Noi nu avem nici o înfrângere, iar băieţii vor să ne menţinem aşa măcar până la finele turului”, a precizat Cătălin Dumitriu, antrenorul formaţiei Unirea Tămăşeni.

L5B Siretul Doljeşti-Unirea Tămăşeni, dispută pentru locul 2
ARSENAL VĂLENI 2018

O partidă interesantă se anunţă şi Stejarul Stăniţa-Arsenal Văleni. „Duminică ne vom deplasa pe terenul celor de la Stejarul Stăniţa, un teren unde am pierdut toate meciurile disputate până acum, în compania echipei gazdă. Sperăm ca de data aceasta să rupem acest blestem şi să ne adjudecăm punctele puse în joc. Am încredere în echipa noastră şi vom merge la Stăniţa să practicăm un joc frumos, fără accidentări sau cartonaşe”, a menţionat Cristian Cocea, antrenor-jucător la Arsenal Văleni.

Etapa de duminică mai cuprinde partidele: Voinţa Bozieni-Voinţa Valea Ursului şi Moldova II Cordun-AS WST Oniceni.

CLASAMENT

1VOINŢA VALEA URSULUI430113-79
2UNIREA TĂMĂŞENI422010-68
3Arsenal Văleni421112-67
4Voinţa Bozieni42118-67
5Siretul Doljeşti420212-156
6Stejarul Stăniţa410311-143
7AS WST Oniceni41038-123
8Moldova II Cordun40224-122

(M. CONSTANTINESCU; FOTO: Facebook)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Zeci de copii participă la Tabăra „Tineri Veterani” 2026 la Nemțișor, județul Neamț

Luni, 27 iulie, copiii și-au început aventura, testându-și curajul...

Pepiniera Zimbrărie asigură anual aproximativ 45.000 de puieți pentru împăduririle din zona Târgu-Neamț

Ocolul Silvic Târgu-Neamț administrează Pepiniera Zimbrărie, situată în cadrul...