L5A Voinţa Dochia- Zorile Urecheni, meciul rundei

Duminică, 5 mai, de la ora 11:00, are loc etapa a XV-a în cadrul Seriei A a Ligii a V-a. Cel mai interesant meci al rundei se anunţă Voinţa Dochia-Zorile Urecheni.

„Teoretic ar fi un derby pentru locul 3, dar practic se va vedea pe teren. De o bucată de timp nu prea ne mai vin băieţii la jocuri, mulţi fiind plecaţi în străinătate. În plus, avem şi doi jucători accidentaţi la fotbal în sală. Ne confruntăm cu mari probleme de lot”, a declarat Vasile Aniţei, organizatorul de competiţii al formaţiei Voinţa Dochia.

„Este un meci foarte greu. Dochia are jucători foarte buni. Oricum scopul nostru este victoria. Avem nevoie de puncte, pentru a ne redresa în clasament, după un tur cu rezultate mai slabe. În prima parte a sezonului am avut mulţi jucători plecaţi, astfel că pentru retur ne-am întărit, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Sperăm în victorie, pentru a ne apropia de locul 3, obiectivul pe care ni l-am propus”, a precizat Ioan Tănăselea, organizatorul de competiţii al formaţiei Zorile Urecheni.

Runda mai cuprinde şi partidele: Flacăra Brusturi-Bravo Bodeşti, AS Grumăzeşti-Vulturul Costişa, Ozana Timişeşti-Viitorul Podoleni, Stejarul Ţibucani-ASF Girov.

CLASAMENT

1BRAVO BODEŞTI (*)141130522236
2VULTURUL COSTIŞA (*)141031502133
3Ozana Timişeşti14824421926
4Voinţa Dochia14806463224
5Zorile Urecheni14635333321
6Stejarul Ţibucani14617353619
7Flacăra Brusturi14428304714
8Viitorul Podoleni14428294814
9ASF Girov14248264310
10AS Grumăzeşti14021212542

(*) se califică pentru play-off

(M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...