0:00

Duminică, 16 septembrie, s-a disputat prima etapă în cele două serii ale Ligii a V-a. În Seria A, favoritele Bravo Bodeşti, Vulturul Costişa şi Ozana Timişeşti au început sezonul la turaţie maximă: Bravo Bodeşti-Voinţa Dochia 6-3 (2-1), Viitorul Podoleni-Vulturul Costişa 3-11 (1-6) şi Ozana Timişeşti-Stejarul Ţibucani 4-2 (1-2).

„În mare măsură am controlat jocul. Timp de o repriză şi oaspeţii s-au ridicat la nivelul partidei. Am avut 2-3 titulari lipsă, dar sperăm să-i avem duminică, când jucăm cu Costişa. Ne-a speriat un pic rezultatul lor, dar nici un meci nu seamănă cu altul, a declarat Florin Busuioc, antrenorul echipei Bravo Bodeşti.

L5 Runda de duminică prin ochii oficialilor, ZCH NEWS - sursa ta de informații
Dorel BERBECARIU (Vulturul Costişa – centrul imaginii)

„Ne aşteptam la victorie, dar poate nu chiar la scorul acesta. Colegii au fost foarte motivaţi, cu poftă de joc, ca la orice început de sezon. Nici adversarii nu au jucat foarte rău, dar nouă chiar ne-a intrat totul”, a precizat Dorel Berbecariu, reprezentantul formaţiei Vulturul Costişa.

„Am început prin a-i subestima şi ne-au condus cu 2-0. Apoi am pus osul la treabă şi am întors rezultatul. Ei au acuzat şi arbitrajul, dar consider că nu au fost probleme, mai ales că au beneficiat şi de un penalty”, a conchis Iulian Trofin, preşedintele Ozanei Timişeşti.

L5 Runda de duminică prin ochii oficialilor, ZCH NEWS - sursa ta de informații
OZANA TIMIŞEŞTI-ŞTEJARUL ŢIBUCANI

Alte rezultate: AS Girov-Zorile Urecheni 1-1 (1-0) şi Flacăra Brusturi-AS Grumăzeşti 3-1 (1-0).

CLASAMENT

1 Vulturul Costişa 1 1 0 0 11-3 3
2 Bravo Bodeşti 1 1 0 0 6-3 3
3 Ozana Timişeşti 1 1 0 0 4-2 3
4 Flacăra Brusturi 1 1 0 0 3-1 3
5 Zorile Urecheni 1 0 1 0 1-1 1
6 AS Girov 1 0 1 0 1-1 1
7 Stejarul Ţibucani 1 0 0 1 2-4 0
8 AS Grumăzeşti 1 0 0 1 1-3 0
9 Voinţa Dochia 1 0 0 1 3-6 0
10 Viitorul Podoleni 1 0 0 1 3-11 0

În Seria B, primul duel al favoritelor a adus un scor neaşteptat: Arsenal Văleni-Voinţa Valea Ursului 4-0 (2-0).

L5 Runda de duminică prin ochii oficialilor, ZCH NEWS - sursa ta de informații„Duminică am întâlnit, pe teren propriu, pe Voinţa Valea Ursului, o echipă foarte bună, cu jucători tehnici şi experimentaţi. A fost un joc plăcut, cu multe faze frumoase la ambele porţi, cu goluri multe, pe placul spectatorilor. În ciuda faptului că ne-au plecat mulţi jucători de la echipă, trei dintre ei evoluând chiar la echipa din Valea Ursului, am dovedit că suntem un grup unit, care prestează acelaşi joc spectaculos şi care marchează multe goluri. Felicit echipa oaspete şi pe băieţii mei pentru jocul frumos disputat duminică şi ne gândim deja la meciul următor, de la Tămăşeni”, a declarat Cristian Cocea, antrenor-jucător la Arsenal Văleni. „A fost un joc bunicel. Terenul mi s-a părut destul de greu. Ne-au surprins des pe contra-atac”, a precizat Bogdan Avram, organizatorul de competiţii al Voinţei Valea Ursului.

L5 Runda de duminică prin ochii oficialilor, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiUn alt rezultat surprinzător, prin dimensiunile scorului, s-a înregistrat la meciul Stejarul Stăniţa-Siretul Doljeşti 7-1 (2-0). „Ne bucurăm că am debutat cu dreptul în noul sezon şi sperăm să continuăm tot aşa. A fost un meci dificil, dar în a doua repriză ne-am detaşat lejer şi am obţinut o victorie care pare facilă, dar a fost muncită”, potrivit paginii de Facebook a Stejarului Stăniţa. Alte rezultate: Unirea Tămăşeni-ASWST Oniceni 3-1 şi Moldova II Cordun-Voinţa Bozieni 1-1 (1-1).

CLASAMENT

1 Stejarul Stăniţa 1 1 0 0 7-1 3
2 Arsenal Văleni 1 1 0 0 4-0 3
3 Unirea Tămăşeni 1 1 0 0 3-1 3
4 Voinţa Bozieni 1 0 1 0 1-1 1
5 Moldova II Cordun 1 0 1 0 1-1 1
6 AS WST Oniceni 1 0 0 1 1-3 0
7 Voinţa Valea Ursului 1 0 0 1 0-4 0
8 Siretul Doljeşti 1 0 0 1 1-7 0

(M. CONSTANTINESCU; FOTO: Ozana Timişeşti)

Articolul precedentPremieră la Ambulanța Neamț: Locul II pe țară la concursul profesional anual
Articolul următor„Dispăruți” în pădure, recuperați de la cârciumă
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.