Duminică, 27 mai, au avut loc partidele etapei a XXV-a în Liga a V-a.

bravo bodesti 2018 3
BRAVO BODEŞTI

Lidera clasamentului, formaţia Bravo Bodeşti, a învins “acasă” Flacăra Brusturi, cu scorul de 6-1 (2-1). “Chiar dacă ne-au lipsit 4 titulari, rezervele ne-au depăşit aşteptările. Am controlat meciul în mare parte, jocul fiind mulţumitor. Dragomir a marcat de 3 ori, iar două goluri i-au aparţinut lui Vornicu. O menţiune specială pentru punctul marcat de Diaconu, este golul campionatului, un şut de la 70 de metri! Arbitrajul a fost foarte bun şi dorim să mulţumim şi spectatorilor prezenţi la meci”, a declarat Florin Busuioc, antrenorul echipei Bravo Bodeşti.

arsenal valeni mai 2018 2
ARSENAL VĂLENI

Un rezultat detaşat a obţinut şi echipa de pe locul doi, Arsenal Văleni, care a depăşit Stejarul Stăniţa, pe teren propriu, cu scorul de 5-2 (5-1). “Duminică am întâlnit pe teren propriu pe Stejarul Stăniţa, o echipă ofensivă, cu multe goluri marcate în acest campionat. Meciul a fost tranşat de noi încă din prima repriză, când am marcat 5 goluri, prin golgeterii noştri Adi Cojocea (2), Sergiu Gugoaşă, Cosmin Nistor şi Claudiu Nastasia. În a doua repriză am rulat întreg lotul de jucători, inclusiv pe cel mai tânăr dintre noi, Bogdan Cepreaga, de doar 14 ani, elev în clasa a VIII-a. Felicit ambele echipe pentru spectacolul oferit pe teren, fără cartonaşe şi fără accidentări”, a spus Cristian Cocea, antrenor-jucător la Arsenal Văleni.

vulturul costisa 2018 1
VULTURUL COSTIŞA

Vulturul Costişa îşi menţine locul 3 în clasament, după victoria cu scorul de 3-1 (2-1), de pe terenul Voinţei Dochia. “O echipă foarte bună cea de la Dochia. Au reuşit să ne marcheze gol chiar în debutul partidei. Ulterior, pe fondul unei concentrări mai bune a băieţilor, am reuşit să întoarcem rezultatul până la pauză. Au fost foarte multe ocazii din partea noastră. O victorie meritată!”, a precizat Dorel Berbecariu, reprezentantul echipei din Costişa.

siretul doljesti 2018 1
SIRETUL DOLJEŞTI

Siretul Doljeşti a depăşit clar Voinţa Bozieni, cu scorul de 4-1 (0-1), şi a urcat pe locul 4, profitând de faptul că Ozana Timişeşti a stat. “Un meci frumos, care a avut de toate. La pauză scorul arăta 1-0 pentru Voința Bozieni, după un penalty corect acordat de centralul partidei. Noi o repriză întreagă nu am reușit să marcăm, deși ocazii am avut. După pauză, cu un portar în formă mare, Rafael Blaj, care la cei 17 ani a demonstrat că deja este o certitudine, jocul nostru s-a schimbat total”, a notat Ioan Diaconu, jucător al formaţiei Siretul Doljeşti, pe pagina de Facebook a echipei.

energia pangarati 2018
ENERGIA PÂNGĂRAŢI

Şi Energia Pângăraţi a învins, cu oarecare dificultate, scor 2-1 (1-1), pe teren propriu, Viitorul Podoleni. “Meciul cu cei de la Podoleni a fost mai greu decât ne-am aşteptat, ei întărindu-se mult faţă de meciul din tur. Au încercat să bage şi un jucător pe «fals», însă am făcut confruntare înainte de meci şi am lămurit problema. Jocul nostru a suferit şi din cauza lipsei «creierului» de la mijlocul terenul, Cristi Cojocaru, suspendat pentru 4 galbene. Urmează un meci greu la Stăniţa, unde sper din toată inima ca gazdele să fi tuns terenul, deoarece din ce am văzut în nişte filmări pe net, iarba era prea mare încă de acum două săptămâni în meciul lor cu Valea Ursului”, a declarat Bogdan Radu, antrenor-jucător al formaţiei Energia Pângăraţi.

Alte rezultate: Stejarul Ţibucani-Moldova II Cordun 5-1 (0-0) şi Pinii Tarcău-Voinţa Valea Ursului 2-5 (0-1).

CLASAMENT

1 Bravo Bodeşti 23 19 1 3 81-26 58 +22
2 Arsenal Văleni 23 17 2 4 90-36 53 +17
3 Vulturul Costişa 23 15 5 3 72-33 50 +17
4 Siretul Doljeşti 23 15 2 6 55-40 47 +11
5 Ozana Timişeşti 23 14 3 6 63-40 45 +12
6 Energia Pângăraţi 23 14 2 7 79-33 44 +8
7 Stejarul Stăniţa 24 10 3 11 77-66 33 -3
8 Pinii Tarcău 24 9 5 10 45-58 32 -7
9 Flacăra Brusturi 22 8 4 10 45-53 28 -2
10 Voinţa Dochia 23 8 1 14 56-69 25 -11
11 Voinţa Bozieni 23 6 4 13 31-62 22 -11
12 Viitorul Podoleni 24 4 8 12 41-80 20 -13
13 Voinţa Valea Ursului 24 5 4 15 59-74 19 -17
14 Moldova II Cordun 23 3 2 18 44-102 11 -22
15 Stejarul Ţibucani 23 3 2 18 36-102 11 -25

(M. CONSTANTINESCU; FOTO: Bravo Bodeşti, Arsenal Văleni, Vulturul Costişa, Siretul Doljeşti şi Energia Pângăraţi)

Articolul precedentNemțean cu arsuri grave, după explozia buteliei
Articolul următorGăsit mort în curtea unei ferme din Poiana Teiului
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.