Duminică, 20 octombrie, cu începere de la ora 11:00, sunt programate meciurile rundei a opta în cadrul Ligii a IV-a, Seria A. Partida vedetă a etapei este cea dintre Speranţa Răuceşti şi Bravo Bodeşti, o posibilă dispută pentru locul doi.
“Este un meci pe care trebuie să-l tratăm foarte serios. Trebuie să învăţăm lecţia partidei partidei precedente, să nu mai repetăm greşelile făcute la Borca. Eu am încredere în băieţi. Am încredere că la final ne putem bucura împreună”, a menţionat Gabriel Coşa, antrenorul Speranţei Răuceşti.
“Vom merge să ne facem jocul, mai ales că vom avea tot lotul la dispoziţie, inclusiv cei 2-3 absenţi de la disputa cu Bradu Borca. Dacă vom învinge va fi mare bucurie, dar nici înfrângerea nu va fi o catastrofă. Va fi greu, terenul este foarte bun, au jucători de valoare, care mai sunt şi plătiţi. Sperăm să fie un meci fair-play, fără accidentări”, a spus Florin Busuioc, antrenorul formaţiei Bravo Bodeşti.
Runda mai cuprinde şi partidele: Energia Pângăraţi-Bradu Borca, Ozana Timişeşti-ASF Girov, Viitorul Podoleni-Zorile Urecheni, Flacăra Brusturi-AS Grumăzeşti şi Stejarul Ţibucani-Voinţa Dochia.
CLASAMENT
1 | BRADU BORCA | 7 | 7 | 0 | 0 | 40 | 4 | 21 |
2 | Speranţa Răuceşti | 7 | 6 | 0 | 1 | 27 | 6 | 18 |
3 | Bravo Bodeşti | 7 | 5 | 1 | 1 | 23 | 11 | 16 |
4 | Ozana Timişeşti | 7 | 4 | 1 | 2 | 25 | 13 | 13 |
5 | Energia Pângăraţi | 7 | 3 | 3 | 1 | 17 | 16 | 12 |
6 | Zorile Urecheni | 7 | 3 | 0 | 4 | 19 | 21 | 9 |
7 | Flacăra Brusturi | 7 | 3 | 0 | 4 | 19 | 24 | 9 |
8 | Stejarul Ţibucani | 7 | 2 | 2 | 3 | 12 | 12 | 8 |
9 | Viitorul Podoleni | 7 | 2 | 0 | 5 | 13 | 28 | 6 |
10 | AS Grumăzeşti | 7 | 2 | 0 | 5 | 6 | 25 | 6 |
11 | ASF Girov | 7 | 1 | 1 | 5 | 8 | 22 | 4 |
12 | Voinţa Dochia | 7 | 0 | 0 | 7 | 2 | 29 | 0 |
(M. CONSTANTINESCU; FOTO: Bravo Bodeşti)