Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF) Neamţ a publicat luni, 3 septembrie, programul etapelor pentru noul sezon atât la Liga a IV-a, cât şi la Liga a V-a.
Liga a IV-a se va derula în formatul restrâns de şase formaţii, astfel că fiecare etapă va avea cel puţin două meciuri tari. Etapa întâi va avea loc duminică, 9 septembrie, după următorul program: Ozana Târgu Neamţ-Bradu Borca, Energia Pângăraţi-Speranţa Răuceşti şi Moldova Cordun-Victoria Horia. Turul se va încheia pe 7 octombrie, iar returul pe 11 noiembrie. Încă două etape din al doilea tur se vor derula pe 18 şi 25 noiembrie. Restul etapelor şi play-off-ul vor fi programate în primăvară lui 2019. Programul integral al Ligii a IV-a – AICI.
Liga a V-a a fost împărţită pe două serii, aşa cum au solicitat mai toate echipele la încheierea sezonului trecut. Seria A va avea 10 echipe: AS Girov, Zorile Urecheni, Viitorul Podoleni, Vulturul Costişa, Bravo Bodeşti, Voinţa Dochia, Flacăra Brusturi, AS Grumăzeşti, Ozana Timişeşti şi Stejarul Ţibucani. Seria B va avea doar 8 echipe: Unirea Tămăşeni, ASWST Oniceni, Arsenal Văleni, Voinţa Valea Ursului, Moldova II Cordun, Voinţa Bozieni, Stejarul Stăniţa şi Siretul Doljeşti. Şi această competiţie va debuta pe 9 septembrie, programul integral putând fi consultat AICI (A) şi AICI (B). După cum a stabilit AJF Neamţ, echipele clasate pe primele două locuri în aceste serii vor disputa semifinale şi finale. (M. CONSTANTINESCU)