Comitetul de Urgenţă al Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Neamţ anunţă echipele că perioada de înscriere pentru sezonul competiţional 2018-2019 va începe în data de 15 iulie.
„De asemenea, perioada de transferuri a început pe 1 iulie 2018 şi se va termina pe 3 septembrie 2018. În cazul juniorilor, perioada de transferuri se va termina cu 48 de ore înainte de primul joc din noul campionat”, mai precizează AJF Neamţ, într-un comunicat de presă.
Dacă la Liga a V-a se pare că nu vor fi probleme în privinţa numărului de potenţiali concurenţi (există şi o solicitare de împărţire în două serii pe criterii geografice), rămâne de văzut câte formaţii vor fi interesate de Liga a IV-a. Deocamdată, doar vicecampioana Bradu Borca şi Speranţa Răuceşti şi-au anunţat intenţiile pentru noul sezon. (M. CONSTANTINESCU)