Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF) Neamț a reușit să acceseze un proiect de finanțare nerambursabilă de la Consiliul Județean (CJ) Neamț. În baza acestuia “se vor procura apărători, mingi și jambiere pentru toate echipele din Liga a IV-a și Liga a V-a, dar și seturi de echipament de joc (tricou și șort) pentru echipele nou înscrise în Liga a V-a sau promovate pe criteriu sportiv și nu numai în Liga a IV-a”, se precizează într-un comunicat de presă al AJF Neamţ.
“Am găsit înţelegere la Consiliul Judeţean, pe proiecte nerambursabile, pe 350. O să primim o sumă de bani de acolo, prin care o să dotăm echipele. Venim şi noi în ajutorul echipelor, dar, dacă la nivel local, al primăriilor, nu se vrea, nu se poate face nimic. Am făcut şi noi drumuri în tot judeţul, vom face şi anul acesta – sigur, acolo unde sunt condiţii -, pentru a încropi un campionat competitiv”, a precizat Ioan Costin Toma, preşedintele AJF Neamţ, într-un interviu acordat săptămânalului “Mesagerul de Neamţ”, la jumătatea lunii trecute.
CJ Neamţ a pus la bătaie 1.190.406 lei, pentru proiecte în domeniul sportului, baza legală fiind Legea 350/2005. Nu mai puţin de 23 de proiecte vor beneficia de finanţare, din fotbalul judeţean, alături de AJF Neamţ (cu proiectul “Fotbal pe Uliță”), remarcându-se şi formaţiile de Liga a IV-a Bradu Borca şi Speranţa Răuceşti. (M. CONSTANTINESCU)